Acasă Uncategorized Parintele zborului cosmic a fost roman

Parintele zborului cosmic a fost roman

DISTRIBUIȚI

102046 – 22062011 – Omul de ştiinţă şi inventatorul român Hermann Julius Oberth şi activitatea sa de cercetare vor face obiectul discuţiilor din cadrul celei de-a doua conferinţe despre marii inventatori români, organizate de Fundaţia Dan Voiculescu, în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Conferinţa va avea loc joi, 23 iunie 2011, începând cu orele 17.00, la sediul central al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, în sala Mircea Eliade.

Herman Oberth, alături de Ţiolkovski şi Goddard, a fost unul dintre pionierii zborului cu racheta, fără de care explorarea spaţiului cosmic nu ar fi fost posibilă. Modelul de rachetă gândit de Oberth, sistemul de propulsie propus de el, aveau să stea la baza construcţiei vehiculelor spaţiale americane şi ruseşti, construite în cadrul programelor de explorare a spaţiului. Rolul său este unanim recunoscut, astăzi, pe drept cuvânt, Herman Oberth fiind trecut printre pionierii zborului cosmic.

La cea de-a doua conferinţă despre marii inventatori români, vor veni să discute despre personalitatea şi însemnătatea activităţii cercetătorului Hermann Oberth, despre actualitatea ideilor lui şi rolul educaţiei pentru ştiinţă, preşedintele Asociatiei pentru Educaţie şi Ştiinţă „Hermann Oberth”, Florin Droc, Cristian Român, senior editor la Revista Şiinţă şi Tehnică şi alţi invitaţi. Discuţiile vor fi moderate de jurnalistul de ştiinţă, Cătălin Mosoia, editor la Ziarul Ştiinţelor.

Participarea la conferinţe este liberă. Conferintele se adresează tinerilor, dar şi tuturor celor interesaţi de lumea ştiinţei şi a inventicii, de azi şi de mâine. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.