Acasă Uncategorized Râmnicu Vâlcea : Conducerea Oltchim reclama manipularea pieţei de capital de catre...

Râmnicu Vâlcea : Conducerea Oltchim reclama manipularea pieţei de capital de catre PCC si Carlson Ventures

DISTRIBUIȚI
oltchim

102100 – 24062011–Declaraţiile recente ale reprezentanţilor PCC referitoare la decizia de a acţiona concertat cu noul acţionar minoritar Carlson Ventures în ceea ce priveşte deciziile privind compania Oltchim, ne surprind şi ne îngrijorează, mai ales în condiţiile în care afirmaţiile domnului Zaremba făcute în numele Carlson contrazic total discuţiile dintre reprezentanţii Oltchim şi reprezentanţii Carlson, se spune într-un comunicat al conducerii societăţii Oltchim. Managementul Oltchim a avut două întâlniri cu managerii acestui fond în cadrul cărora s-a prezentat situaţia actuală a Oltchim şi strategia acţionarului majoritar referitoare la soluţiile de redresare  ale companiei. În timpul ambelor întâlniri, reprezentanţii Carlson Ventures au agreat soluţia de intregrare a petrochimiei Vâlcea cu cea de la Piteşti, şi, în plus, au susţinut că ideea managementului de a găsi soluţii pentru asigurarea capitalului de lucru necesar pentru funcţionarea la capacitate, integrat cu toate instalaţiile Oltchim,

 

este cea mai importantă necesitate curentă a companiei, se mai spune în comunicat. Mai mult, reprezentanţii Carlson Ventures au precizat, în mod repetat, că nu sunt de acord cu politica agresivă a acţionarului minoritar PCC care acţionează contra intereselor companiei, în sensul scăderii valorii Oltchim, prin blocarea activităţii acestuia prin acţiuni ostile. Asocierea celor doi acţionari minoritari demonstrează duplicitatea reprezentanţilor Carlson care nu au fost sinceri în discuţiile purtate cu managementul de la Oltchim şi că, încă de la început, au lucrat împreună cu PCC, ceea ce reprezintă clar manipularea pieţei. “Coalizarea fondului de investiţii Carlson cu acţionarul minoritar PCC nu poate fi privită separat de ceea ce s-a întâmplat recent pe piaţa bursieră, intenţia celor doi părând clar a fi îndreptată către creşterea participaţiei la Oltchim într-un mod netransparent. Consider că acţiunile concertate ale celor doi minoritari, referitoare la posibilele manipulări de piaţă, ar trebui cercetate mai atent de organele statului abilitate în acest sens”, declară Constantin Roibu, director general Oltchim. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.