Acasă Uncategorized Rimini, Italia: Conexiunile politicienilor romani in afacerile cu gunoaie controlate de mafia...

Rimini, Italia: Conexiunile politicienilor romani in afacerile cu gunoaie controlate de mafia italiana

DISTRIBUIȚI

S-a discutat despre legaturile senatorului Mircea Andrei cu omul de afaceri Victor Dombrovschi si ale acestuia din urma cu mafia din Sicilia si Massimo Ciancimino, seful Cosa Nostra101943 – 20062011 – Vicepreşedintele Partidului Ecologist Român, Adrian Emil Maghinici, a prezentat, în zilele de 16 şi 17 iunie 2011, în faţa procurorilor şi judecătorilor italieni, conexiunile politicienilor români în afacerile cu gunoaie controlate de mafia italiană. Materialul a avut la bază informaţii din presa locală şi centrală despre legăturile senatorului Mircea Andrei cu omul de afaceri Victor Dombrovschi şi ale acestuia din urmă cu mafia din Sicilia şi Massimo Ciancimino, şeful Cosa Nostra. Maghinici este şi coordonatorul proiectului „Pentru o Românie curată”, el având o intervenţie strict pe tema afacerilor pe care le derulează mafia italiană în România, în domeniul reciclării gunoaielor,

 

dar şi conexiunile politicienilor români (printre care şi senatorul Mircea Andrei) cu acest gen de business unde se spală sute de milioane de euro.

La acest congres a participat, printre alţii, Piergiorgio Morosini, magistratul din Palermo care judecă dosarul în care naşul sicilian Massimo Ciancimino este judecat pentru spălarea unor fabuloase sume de bani transferate din Italia  în România. Alte prezenţe notabile la acest congres antimafiaau fost Mario Portanova, ziarist la săptămânalul L’Espresso, publicaţie care a dezvăluit în mai multe rânduri implicarea mafiei italiene în firma Ecorec, al cărei administrator este Victor Dombrovschi, nu doar partener de afaceri, dar şi o prezenţă constantă în declaraţia de avere a senatorului Mircea Andrei. A fost prezent, de asemenea, Paolo Sartori, directorul Interpol pe România şi Europa de Est, alături de mai mulţi magistraţi, universitari italieni şi reprezentanţi ai societăţii civile din peninsulă. 

În urmă cu câteva zile, ziarul italian Il Sole a venit cu încă o dezvăluire, aceea că procuratura din Palermo a extins comisia rogatorie prin care justiţia italiană cercetează firmele pe care le-a înfiinţat naşul Massimo Ciancimino şi Cosa Nostra în România, ca să spele sute de milioane de euro.  Practic, va fi pus sub sechestru un patrimoniu în valoare de 300 milioane de euro, o mică parte din ceea ce se bănuieşte că Ciancimino „a spălat” în România. Este vorba de firmele Agenda 21 SA, Alzalea şi, mai ales, firma care administrează groapa de gunoi Glina, Ecorec, administrată de Victor Dombrovschi.

Cu această din urmă firmă, magistraţii cred că au fost facturaţi circa 238 de milioane de euro rezultaţi din diferenţa de preţ de 5 euro pe tona de gunoi pe care o percepe Glina şi 70 de euro necesari pentru aceeaşi cantitate în Italia. Cele trei firme din România erau controlate din Italia de Sirco SPA cu sediul în Palermo, dar aflată deja sub supravegherea magistraţilor italieni. Printr-o serie de „inginerii”, în timpul în care Ciancimino Jr. făcea declaraţii spectaculoase despre implicarea mafiei în aparatul de stat, Sirco a fost „golită” de o parte din patrimoniul din România. Acest fapt reiese dintr-un raport al Gărzii Financiare  în care apare şi numele unui cetăţean român, Victor Dombrovschi, director general şi acţionar al Ecorec. Judecătorii italieni au cerut de asemenea cercetarea mai multor firme cu care Ciancimino a făcut afaceri în Italia şi România. –

www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.