Acasă Uncategorized Strasbourg: Parlamentul European pune condiţii pentru încheierea unui viitor acord UE-Rusia

Strasbourg: Parlamentul European pune condiţii pentru încheierea unui viitor acord UE-Rusia

DISTRIBUIȚI

101695 – 09062011- In contextul summitului UE-Rusia (9-19 iunie), grupurile politice din Parlamentul European au transmis un mesaj clar liderilor europeni: „Da” pentru un comerţ mai intens, vize şi acorduri de cooperare cu Rusia, dar numai dacă Moscova oferă garanţii în ceea ce priveşte îmbunătăţirea respectării drepturilor omului, incluzând aici „hotărârile judecătoreşti motivate politic” luate împotriva liderilor opoziţiei, lipsa de libertate a presei sau ocupaţia militară ilegală în Georgia. Conştienţi de interdependenţa dintre UE şi Rusia în domeniile economic, energetic şi politic, deputaţii europeni speră ca summit-ul de la Nijni Novgorod (vestul Rusiei) va reprezenta un nou impuls dat negocierilor pentru noul Acord de Parteneriat şi Cooperare cu Moscova, precum şi foii de parcurs convenită recent pentru eliminarea vizelor UE pentru Federaţia Rusă şi reafirmarea sprijinului UE pentru aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). În schimb însă, vor trebui abordate anumite subiecte sensibile care ţin de comerţ şi drepturile omului.

Reprimarea liderilor opoziţiei, corupţia judecătorilor – Deputaţii europeni denunţă „interferenţa politică” şi „deciziile instanţelor motivate politic” împotriva lui Mihail Hodorkovski, necesitatea de a investiga în continuare încarcerarea şi moartea lui Sergei Magnitski şi a altor prizonieri politici şi restricţiile uzuale întâmpinate de partidele de opoziţie la înregistrarea în alegeri, precum cele care vor avea loc în decembrie 2011 pentru Duma de Stat.

Membrii Parlamentului European s-au arătat de asemenea îngrijoraţi în legătură cu lipsa de libertate a presei şi a libertăţii de asociere, aşa cum rezultă din decizia de  interzicere a organizării unui marş al persoanelor homosexuale  în Moscova, pentru al şaselea an consecutiv.

Politica de vize şi conflictul din Georgia – Grupurile politice iau act de foia de parcurs convenită recent pentru eliminarea vizelor între UE şi Rusia, care trebuie să „ţină cont de o abordare pas-cu-pas” în urma unui progres practic real. Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, trebuie să convingă Rusia să pună capăt emiterii de paşapoarte cetăţenilor din provinciile ocupate ale Georgiei, Osetia de Sud si Abhazia. În ceea ce priveşte acest conflict, Rusiei i se solicită să respecte acordul în vigoare cu Georgia şi să îşi retragă trupele din aceste teritorii georgiene ocupate.

Energia: evitarea unui nou caz de tipul Fukushima – „Furnizarea de resurse naturale nu ar trebui folosită drept instrument politic, atrag atenţia deputaţii europeni, care îndeamnă guvernele să caute o „soluţie trilaterală, echilibrată între UE-Rusia-Ucraina privind viitoarele importuri de gaze în UE şi să ajungă la un angajament comun în cadrul summit-ului, în vederea efectuării de teste de stres la centralele nucleare pentru a evita situaţii precum cea produsă la centrala din Fukushima, Japonia. Un amendament înaintat de grupul Verzilor, prin care se solicita închiderea imediată a reactoarelor nuclear similare cu cele de la Cernobîl, a fost respins cu 409 împotrivă, 180 voturi pentru şi 25 abţineri.

Aderarea la OMC – Deputaţii speră că acest summit va servi la soluţionarea problemei legate de aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului, inclusiv cea cu privire la interzicerea importurilor de legume provenind din UE şi renunţarea la orice măsură protecţionistă, „printre care se numără rectificarea piedicilor în calea comerţului, precum uniunea vamală Rusia-Kazahstan-Belarus, care a dus la tarife consolidate mai mari”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.