Acasă Uncategorized Strasbourg: Prea putine femei in Parlament

Strasbourg: Prea putine femei in Parlament

DISTRIBUIȚI

102180 – 28062011 – Deputatul Maria Stavrositu a susţinut, în cadrul Sesiunii ordinare 2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), de la Strasbourg, o intervenţie pe marginea raportului parlamentarei franceze, Gisele Gautier, privind „Creşterea numărului de femei în structurile de decizie din mediul economic şi social”, apreciind că participarea femeilor în structurile politice şi sociale de decizie reprezintă garanţia funcţionării democraţiei.

Referindu-se la importanţa implicării femeilor în competiţia electorală, parlamentarul român a subliniat că un număr mic de femei sunt plasate pe poziţii eligibile pe listele electorale şi pentru o mai bună reprezentare a acestora trebuie avută în vedere o schimbare de atitudine şi de mentalitate şi consideră că introducerea cotei de reprezentare este o primă soluţie care trebuie luată în considerare.

Totodată, Maria Stavrositu a menţionat că, în prezent, un proiect de lege cu privire la cota de reprezentare a femeilor în Parlamentul român se află în dezbatere şi în procedură parlamentară şi că sprijinul bărbaţilor parlamentari este foarte important pentru asigurarea unor cote echilibrate între femei şi bărbaţi în procesul decizional politic şi social. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.