Acasă Politic Atena : Corina Creţu reprezintă PSD la Consiliul Internaţionalei Socialiste de la...

Atena : Corina Creţu reprezintă PSD la Consiliul Internaţionalei Socialiste de la Atena

DISTRIBUIȚI

102301 – 01072011– Europarlamentarul Corina Creţu reprezintă PSD la reuniunea Consiliului Internaţionalei Socialiste de la Atena. Vicepreşedintele social-democrat a declarat că întrunirea, care se desfăşoară vineri si sambata, reprezintă atât o manifestare a solidarităţii liderilor stângii din întreaga lume cu guvernul grec, cât şi o dezbatere necesară privind principalele provocări la nivel global. Consiliul Internaţionalei Socialiste se reuneşte la Atena într-un moment foarte greu pentru Grecia, aşadar principalul mesaj a fost de susţinere a Guvernului Papandreou, care, deşi obligat să adopte măsuri dure şi în ciuda protestelor violente din ultima vreme, se bucură încă de sprijin popular, inclusiv pentru că măsurile de austeritate au fost luate după o dezbatere publică transparentă şi după ce au fost intens discutate în Parlament. Nimeni la Atena nu a avut pretenţia că deţine adevărul absolut”, a declarat europarlamentarul PSD.

 

 

Corina Creţu consideră că, în actualul context, ”Grecia este doar o vitrină a crizei, cu putere de exemplu”, iar austeritatea nu este suficientă dacă nu se schimbă nimic fundamental în structura economiilor afectate de recesiune. ”Criza datoriilor publice este una pe termen lung, iar rezolvarea ei depinde esenţial de calitatea, durabilitatea şi sustenabilitatea creşterii economice”, a precizat vicepreşedintele PSD. ”Probabil că nici Grecia, nici România – care acum se dovedeşte că a fost, cu acordul celor de la putere, bancul de încercare al FMI pentru un nou tip de abordare a problemelor, cu nimic mai puţin inept decât precedentele -, nici alte ţări care vor exersa austeritatea nu vor ieşi din criză doar prin măsuri de austeritate. Şi nici nu vor putea rambursa datoriile actuale şi pe cele viitoare”, a declarat Corina Creţu, exprimându-şi speranţa ca guvernul grec să reuşească redresarea economiei cu o suferinţă socială cât mai mică şi ca ”solidaritatea europeană să se manifeste mai pronunţat, pentru că această criză este un test pentru valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană”.

Consiliul Internaţionalei Socialiste dezbate, pe lângă efectele crizei economice, evoluţia procesului de democratizare din lumea arabă, perspectivele păcii israeliano-palestiniene, viitorul energiei nucleare după accidentul de la Fukushima, precum şi reformarea Internaţionalei Socialiste în vederea unei mai bune adaptări la provocările lumii contemporane. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.