Acasă Politic Bruxelles: Planul Romaniei de a sprijini productia de energie din resurse regenerabile...

Bruxelles: Planul Romaniei de a sprijini productia de energie din resurse regenerabile nu incalca normele UE privind ajutoarele de stat

DISTRIBUIȚI

102641 – 13072011Comisia Europeană a constatat că planul României de a sprijini producţia de energie din surse regenerabile este în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, în special datorită faptului că acesta creează stimulente clare pentru creșterea utilizării surselor regenerabile de energie, cuprinzând totodată măsuri de salvgardare pentru a limita denaturările concurenţei. Sistemul este conceput pentru a asista România în atingerea, până în 2020, a ţintelor obligatorii privind energia din surse regenerabile, stabilit în temeiul legislaţiei UE.

Sistemul de certificate verzi este un mecanism de piaţă care va încuraja investiţiile în sursele regenerabile de energie în România. Prin urmare, va sprijini efortul României de a atinge, până în 2020, ţintele privind energia regenerabilă, fără a distorsiona în mod disproporţionat concurenţa”, a declarat Joaquín Almunia, vicepreședintele Comisiei responsabil pentru politica în domeniul concurenţei.

Comisia a constatat că schema propusă este în conformitate cu normele Orientarilor privind ajutorul de mediu 2008 referitoare la ajutorul de funcţionare acordat pentru sursele regenerabile de energie.

Certificatele verzi sunt acordate producătorilor de energie electrică pentru fiecare MWh generat din energie eoliană, energie hidraulică, energie solară, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor sau gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate. În cazul în care energia este produsă în instalaţii de cogenerare cu randament ridicat, se aplică un bonus. Certificatele emise de stat producătorilor pot fi vândute furnizorilor de energie de pe o piaţă specifică (independentă de piaţa energiei electrice). Furnizorii de energie electrică au obligaţia de a achiziţiona în fiecare an un anumit număr de certificate verzi. Dacă nu respectă această prevedere, furnizorii vor plăti penalităţi. Penalităţile sunt colectate de către operatorul reţelei de transport și transferate la fondul de mediu din România, care le va folosi pentru sprijinirea micilor producători individuali de energie electrică din surse regenerabile.

Beneficiarii de certificate verzi vor putea intra în această schemă până la 31 decembrie 2016. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.