Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Rovana Plumb: Serviciile sociale nu sunt o risipa, ci o investitie...

Bruxelles: Rovana Plumb: Serviciile sociale nu sunt o risipa, ci o investitie pe timp de criza

DISTRIBUIȚI

102422 – 06072011Rovana Plumb, europarlamentar PSD, a subliniat in plenul PE rolul esential al serviciilor sociale in perioada de criza, atat pentru a oferi protectie cetatenilor europeni, cat si pentru a stimula cresterea economica. “Din cauza crizei economice si somajului, cetatenii europeni au nevoie, mai mult ca oricand, de acces la servicii sociale de calitate. In acelasi timp, economiile si societatile noastre au nevoie de beneficiile pe care aceste servicii le furnizeaza”, a subliniat eurodeputata in cadrul dezbaterii din plenul PE de la Strasbourg pe tema serviciilor sociale de interes general. Rovana Plumb afirma ca servicii precum sanatatea, educatia si ingrijirea copilului pot contribui la crearea de locuri de munca, sprijinind astfel regenerarea economiei. Acelasi rol il pot juca si domenii precum transportul, energia si telecomunicatiile. “Guvernul Boc s-a obisnuit sa spuna ca sanatatea si educatia sunt consumatoare de bani si ca, prin taieri ale finantarilor acestor domenii, s-ar putea face economii la buget. Este profund gresit, deoarece nu numai ca in timp de criza aceste servicii sunt esentiale pentru cetatean, insa ele pot ajuta chiar la iesirea din criza. Crearea de locuri de munca in aceste domenii, acum, echivaleaza cu o investitie indispensabila pentru viitorul nostru economic. Este genul de investie care ofera oamenilor locuri de munca si stimuleaza cresterea pe termen mediu si lung”, afirma Rovana Plumb.

Statele membre trebuie sa incurajeze crearea locurilor de munca si sa aiba in vedere potentialul de crestere al sectorului serviciilor sociale, de sanatate si educatie, oferind cetatenilor europeni conditii de munca decente si acces la sistemele de protectie sociala, a adaugat eurodeputata. Raportul De Rossa referitor la viitorul serviciilor sociale de interes general, care a fost subiectul dezbaterii de la Strasbourg, indeamna statele membre sa asigure in continuare servicii sociale accesibile, abordabile si de inalta calitate, precum cele asigurate in perioada de createre economica rapida, si  insista asupra faptului ca actuala criza nu trebuie sa puna in pericol dezvoltarea serviciilor sociale de interes general, deoarece acest lucru ar avea efecte negative pe termen lung asupra ocuparii fortei de munca, cresterii economice din UE, cresterii veniturilor fiscale si promovarii egalitatii dintre femei si barbati. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.