Acasă Politic Bucuresti: Argentinienii anuleaza meciul, pierde la imagine Oprescu

Bucuresti: Argentinienii anuleaza meciul, pierde la imagine Oprescu

DISTRIBUIȚI

102908 – 26072011 – Federația Argentiniană de Fotbal anunțat că meciul amical pe care naționala trebuia să-l joace, pe 10 august, cu România, a fost anulat. În cursul nopții trecute selecționerul Sergio Batista a fost concediat, iar meciul cu România, anulat. ”După o conversație telefonică între domnul Sergio Batista și președintele Federației Argentiniene, Julio Grondona, Batista a părăsit Comitetul Executiv al AFA. Confruntați cu acest gest, membrii Comitetul Național de Selecție au decis rezilieea contractului domnului Batista și suspendarea meciului cu România programat pentru luna august”, se arată în comunicatul forului argentinian. Guillermo Toffoni, cel care se ocupa de organizarea partidelor amicale ale Argentinei, infirmase cu o zi înainte posibilitatea anulării meciului, explicând că există un contract cu FRF, iar biletele deja au fost vândute aproape în totalitate. Chiar și așa, Federația Argentiniană a oficializat anularea întâlnirii de pe Național Arena, urmând ca termenii suspendării să fie discutați cu oficialii forului condus de Mircea Sandu. Dacă decizia Argentinei rămâne neschimbată, va fi prima dată când se întâmplă ca o selecționată argentiniană să anuleze un meci amical. Meciul amical România – Argentina era programat la 10 august, la inaugurarea Național Arena. Anularea meciului este și o mare pierdere de imagine pentru primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.