Acasă Politic Bucuresti: Bogdan Diaconu, vicepreşedinte al PC: Pentru Baconschi, românii din diaspora sunt...

Bucuresti: Bogdan Diaconu, vicepreşedinte al PC: Pentru Baconschi, românii din diaspora sunt utili doar când li se fură voturile

DISTRIBUIȚI

 – 102915 – 26072011 – Ministrul de Externe Teodor Baconschi i-a abandonat cu totul pe românii din afara graniţelor ţării, acuză vicepreședintele conservator Bogdan Diaconu. Reintroducerea permiselor de muncă pentru românii din Spania reprezintă apoteoza nefericită a unui şir lung de nereuşite ale Ministerului de Externe care ar fi trebuit să se soldeze de mult cu demisia şefului diplomaţiei româneşti. După eşecul aderării la spaţiul Schengen, acum vedem românii puşi la colţ în Spania, totul ca efect al politicii de izolare şi de îndepărtare de partenerii europeni. Lui Baconschi însă nu-i pasă de condiţiile în care muncesc românii din diaspora, ci numai cum poate să le fure voturile la alegeri. Mai grav este faptul că reintroducerea permiselor de muncă numai pentru români într-o ţară precum Spania ar putea crea un precedent la nivel european, iar românii să se trezească din nou discriminaţi şi interzişi peste tot, graţie talentului diplomatic al ministrului de Externe şi politicii sale de dezinteres total pentru români. Baconschi ar trebui trimis să-şi obţină un permis de muncă în Spania şi să muncească acolo în condiţiile în care trăiesc românii, ca să vadă efectele politicii sale dezastruoase. Deja românii din diaspora protestează împotriva acţiunilor PDL şi a reprezentaţilor acestui partid, dar acest lucru nu îl va împiedica pe Baconschi să organizeze cel mai mare furt de voturi din istoria modernă a României prin legea votului prin corespondenţă. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.