Acasă Externe Agenda Europeana Bucuresti: Comisarul Ciolos da asigurari ca Romania va deveni un beneficiar si...

Bucuresti: Comisarul Ciolos da asigurari ca Romania va deveni un beneficiar si mai important al Politici Agricole Comune

DISTRIBUIȚI
ciolos

102394 – 05072011– Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, marţi, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Ministrul Tabără a precizat că, în privinţa problemelor importante cu care România se confruntă, calea consultării cu Dacian Cioloş este deschisă, datorită unei foarte bune cunoaşteri a realităţii şi a spaţiului rural românesc de către comisarul european. De altfel, cei doi oficiali au dese întâlniri la Bruxelles unde discută aspecte ale sistemului agricol românesc şi comunitar. Cu ocazia întâlnirii de marţi, s-a discutat despre reforma Politicii Agricole Comune (PAC) 2014 – 2020, bugetul aferent acesteia şi implicarea României ca stat membru UE cu puteri depline în procesul decizional al reformei PAC.

Comisarul european a afirmat că vizita sa în România coincide cu momentul adoptării propunerii bugetului pentru perioada 2014-2020, România fiind un beneficiar important al bugetului PAC şi a dat asigurări că va deveni un beneficiar şi mai important al acestuia.

continuare au mai fost abordate alte subiecte de interes precum colaborarea dintre MADR şi DG Agri, Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) şi reorientarea acestuia spre noi priorităţi pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene, atât cantitativ, dar mai ales calitativ. Totodată, ministrul Tabără şi comisarul Ciloş au mai discutat şi despre activitatea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi plăţile către fermieri. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.