Acasă Politic Bucuresti: Concurs de ambarcatiuni in miniatura pe lacul Herastrau

Bucuresti: Concurs de ambarcatiuni in miniatura pe lacul Herastrau

DISTRIBUIȚI

102705 – 15072011 – Sâmbătă, 16 iulie 2011, va avea loc a doua ediţie a competiţiei “Căpitan de pe… mal!”, iar la linia de start vor fi gata de întrecere 40 de ambarcaţiuni în miniatură.

Evenimentul va avea loc în parcul Herăstrău, pe Insula Trandafirilor, de la orele 12.00. Dacă sunt mici nu înseamnă că nu „fug” tare. Te poţi convinge de valurile pe care le fac navomodelele la demonstraţia „Foc pe apă”, care va deschide de altfel şi evenimentul. Va fi spectacolul celor mai reuşite bărci termice, care pot ajunge în câteva secunde la viteza de 60 de kilometri pe oră! Apoi, se dă startul concursului „MicroMagic”. Este cea mai nouă clasă de navomodele care încearcă să-şi facă loc în competiţiile româneşti, iar la start se vor alinia bărci cu pânze. Totul se va măsura la milimetru, iar câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu format din specialişti. După acest concurs, yachturile în miniatură vor arăta că şi ele ştiu să facă spectacol, la proba „Cu pânzele în vânt”! A treia competiţie – „Show electric” – este destinată ambarcaţiunilor electrice, cele mai rapide şi zgomotoase. Ultima probă este special concepută pentru navomodele de cursă, iar adrenalina va curge ”în valuri”. Juriul va monitoriza atent fiecare concurent şi îi va taxa pe cei care nu vor fi la înălţime. Câştigătorii vor fi desemnaţi cei mai buni „căpitani” de pe… mal. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.