Acasă Politic Bucuresti: Nu scapam de hingherii de masini

Bucuresti: Nu scapam de hingherii de masini

DISTRIBUIȚI

– 102973 – 29072011 – Consilierii locali ai Sectorului 2 au decis vineri diminuarea cu 40% a tarifelor de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe raza sectorului. Această măsură va fi pusă în practică după ce, în luna august, se va finaliza licitaţia publică în baza căreia se va decide firma care se va ocupa de acest serviciu. În prezent, licitaţia publică a fost lansată în cadrul Sistemului Electronic al Achiziţiilor Publice şi deschiderea ofertelor, potrivit reglementărilor în vigoare, este stabilită pentru 16 august. O altă măsură este aceea prin care, în primele 24 de ore de la ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar, posesorii autovehiculelor le vor putea ridica fără a plăti

taxa de depozitare. În acelaşi timp, în şedinţa Consiliu Local al Sectorului 2 din data de 29 august a.c., s-a aprobat încheierea „Actului Adiţional al Contractului de servicii nr. 1239/2007 privind reglementarea activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din Sectorul 2 şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică” prin care se prelungeşte până la 31 august 2011 durata contractului aflat în derulare până la intrarea în vigoare a noului contract. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.