Acasă Politic Bucuresti: Proiectia bugetara pentru 2012, una dintre temele de discutie abordate cu...

Bucuresti: Proiectia bugetara pentru 2012, una dintre temele de discutie abordate cu delegatia FMI, CE si BM

DISTRIBUIȚI

102979 – 31072011 – Prim-ministrul Emil Boc a avut sâmbătă, la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. În cadrul discuţiilor, au fost abordate următoarele teme: proiecţia bugetară pe anul 2012, reducerea arieratelor din sectorul medical şi finalizarea reformei în domeniul sănătăţii, privatizarea managementului companiilor de stat şi vânzarea unor pachete de  acţiuni minoritare deţinute de stat la unele companii. La întrevedere au mai participat ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, secretarii de stat din

Ministerul Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi şi Gheorghe Gherghina. Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene care se află la Bucureşti în perioada 20 iulie – 1 august 2011, pentru a doua evaluare a acordului Stand-by de tip preventiv are ca scop analizarea progreselor înregistrate în angajamentele asumate de către autorităţile române. La sediul Ministerului de Finanţe a avut loc, după cum se cunoaşte, vineri, o întâlnire de lucru uzuală, specifică tuturor misiunilor comune ale Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene în România şi a fost stabilită încă de la începutul misiunii. Discuţiile dintre reprezentanţii misiunii şi autorităţile române au avut loc şi sâmbătă şi duminică. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.