Acasă Politic Bucuresti: Unitatile medicale ale MAI, verificate din ordinul ministrului Igas

Bucuresti: Unitatile medicale ale MAI, verificate din ordinul ministrului Igas

DISTRIBUIȚI

102761 – 19072011 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a dispus efectuarea de verificări de către Corpul de Control al ministrului la unităţile medicale ale MAI din judeţele Gorj, Dolj, Constanţa, Vrancea şi Braşov, după ce nouă candidaţi la admiterea în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au fost respinşi la vizita medicală pentru neîndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs. Luni, în prima zi a probelor eliminatorii, la contravizita medicală au fost identificaţi nouă candidaţi care nu îndeplineau criteriile de selecţie, situându-se sub baremul de înălţime (şase fete) sau având afecţiuni oftalmologice (trei băieţi). Iniţial, cei cei candidaţi fuseseră declaraţi apţi de către unităţile medicale teritoriale pentru înscrierea la admiterea la Academia de Poliţie.

 

 

 

Anterior demarării procesului de admitere în unităţile de învăţământ ale MAI, ministrul Traian Igaş a cerut ca examinarea candidaţilor să se realizeze cu obiectivitate, corectitudine şi cu respectarea cu stricteţe a regulamentelor specifice. Prin ordin al ministrului, anul acesta a fost interzisă acordarea de derogări de la condiţiile şi criteriile stabilite pentru recrutarea candidaţilor. De asemenea, ministrul Igaş a dispus instalarea de camere video în toate sălile în care se desfăşoară examinarea. Procesul de admitere este observat şi monitorizat de reprezentanţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Corpului de Control al ministrului. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.