Acasă Politic Patru tineri afgani si tunisieni depistati ascunsi intr-un autocar la Nadlac

Patru tineri afgani si tunisieni depistati ascunsi intr-un autocar la Nadlac

DISTRIBUIȚI

102692 – 15072011 – Poliţiştii de frontieră arădeni de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat joi seara patru persoane care intenţionau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în Spaţiul Schengen, fiind ascunse într-0 cuşetă a unui autocar.

Conform documentelor, autocarul efectua o cursă cu patrusprezece cetăţeni români care aveau ca destinaţie Germania. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au depistat patru persoane de sex masculin ascunse in partea din spate a autocarului, intr-o cuşeta unde dorm de regulă şoferii. Cei in cauza au fost legitimati, prezentand la control carti de identitate belgiene si bulgaresti. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea documentelor, iar in urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constat că acestea sunt false. In cadrul cercetarilor s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni afgani şi tunisieni cu vârste cuprinse între 22 şi 25 ani si incercau sa treaca ilegal frontiera. Cei în cauză au declarat că documentele de identitate false au fost procurate prin intermediul unei persoane necunoscute, în schimbul sumei sumei de 100 de euro fiecare şi au recurs la această metodă deoarece nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen.

Totodată şoferii autocarului au declarat că nu au cunoştinţă de modul în care cei patru tineri, afgani şi tunisieni, au ajuns în acel loc.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei şi cercetării celor patru tineri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, iar cei doi şoferi ai mijlocului de transport vor fi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.