Acasă Externe Agenda Europeana Strasbourg: Parlamentul European susține subvențiile pentru dezvoltarea regiunilor „în tranziție”

Strasbourg: Parlamentul European susține subvențiile pentru dezvoltarea regiunilor „în tranziție”

DISTRIBUIȚI

102426 – 06072011 – Majoritatea deputaților a susținut proiectul privind crearea unei noi categorii de regiuni beneficiare în cadrul politicii de coeziune 2014 – 2020. Într-o rezoluție adoptată marți, 5 iulie, Parlamentul European prevede în plus o utilizare orientată și mai transparentă a fondurilor structurale, pentru a reduce disparitățile dintre regiuni, răspunzând în același timp provocărilor comune ale Strategiei Europa 2020.  

Cea mai mare parte a deputaților s-a pronunțat în favoarea creării, temporar, a unei noi categorii de regiuni „cu PIB-ul/cap de locuitor între 75% și 90% din media UE, în vederea evitării unui tratament inegal pentru regiuni care se află totuși în situații similare”. Această situație este determinată de faptul că unele regiuni au depășit pragul de 75%, care le permite să beneficieze de subvenții de „convergență” acordate regiunilor cele mai sărace, iar altele au avut de suportat efectele crizei economice sau au dificultăți structurale care le frânează dezvoltarea.  

Sistemele actuale de eliminare și de introducere treptată a finanțării vor fi astfel înlocuite de subvenții mai previzibile și mai echilibrate pentru o perioadă de șapte ani pentru un număr de aproximativ 50 de regiuni din Marea Britanie, Grecia, Germania, Belgia, Franța, Portugalia, Finlanda, Austria, Spania, Polonia, Italia și Malta.  

Priorități tematice și obiective măsurabile – Conform rezoluției elaborate de Markus Pieper (PPE, DE), Parlamentul solicită o creștere substanțială a finanțării destinate cooperării teritoriale („obiectivul 3”), în special pentru susținerea proiectelor transfrontaliere pentru rețelele transeuropene de transport și energie.  

Resursele alocate obiectivului 2 („competitivitate regională și ocuparea forței de muncă”) ar trebui să servească „obținerii de rezultate în privința unui număr limitat de priorități ale UE, cum ar fi sprijinul pentru IMM-uri, inovarea ecologică, economiile locale, educația și formarea profesională, infrastructura, mobilitatea durabilă, energia din surse regenerabile și aprovizionarea cu energie, eficiența utilizării resurselor și incluziunea socială”, acordând un anumit grad de flexibilitate în ceea ce privește alegerile și rezultatele care trebuie obținute în funcție de nevoile specifice ale fiecărei regiuni. 

Controale mai simple și mai eficiente – Deputații insistă asupra faptului că „Fondul social european (FSE) trebuie să rămână o componentă a politicii de coeziune” și să permită realizarea unui număr mare de proiecte de mici dimensiuni la nivel local – Comisia trebuind să reducă dificultățile administrative care împiedică întreprinderile mici să beneficieze de finanțări. Pentru simplificarea sistemelor de control și responsabilizarea statelor membre, rezoluția solicită „utilizarea unei proceduri de inspecție cu un singur nivel, astfel încât statele membre să verifice proiectele, iar Comisia să verifice sistemele de inspecție ale statelor membre”.Rezoluția a fost adoptată cu 506 voturi pentru, 48 împotrivă și 101 abtineri.

Comisia Europeană va prezenta la sfârșitul lunii septembrie un pachet legislativ cuprinzând un regulament general și alte regulamente privind fondul social, de coeziune, de dezvoltare regională și pentru cooperarea teritorială. La sfârșitul lui 2011, ar trebui prezentată de asemenea o propunere privind un cadru strategic comun pentru toate fondurile europene. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.