Acasă Politic Bruxelles: Comisia Europeana vrea ca terminalele de autoservire sa devina mai accesibile...

Bruxelles: Comisia Europeana vrea ca terminalele de autoservire sa devina mai accesibile pentru persoanele cu handicap

DISTRIBUIȚI

103701 – 31082011- Un proiect finanţat de UE urmăreşte să facă terminalele pentru autoservire, cum sunt distribuitoarele automate de bilete pentru transportul public, ghişeele de informare a publicului sau bancomatele, mai accesibile pentru persoanele cu handicap, care reprezintă 1/6 din populaţia Europei, sau pentru cei 87 de milioane de europeni cu vârste de peste 65 de ani.

Conform unui studiu realizat la nivelul UE, numai 38% dintre bancomatele (automated teller machines – ATM) din Uniunea Europeană sunt prevăzute cu capacităţi vocale pentru clienţii cu handicap, mult mai puţine decât în SUA (61%) şi Canada (aproape toate bancomatele). În vederea eliminării barierelor existente în materie de accesibilitate, Comisia Europeană a alocat proiectului „APSIS4All” – al cărui obiectiv este proiectarea şi validarea unor interfeţe personalizate, inclusiv a unor carduri fără contact – fonduri în valoare de 3,41 milioane de euro, reprezentând jumătate din bugetul total al proiectului. Primele teste vor avea ca obiect bancomate din Barcelona (Spania), începând din septembrie 2011, şi distribuitoare automate de bilete din Padeborn (Germania), începând din ianuarie 2012, şi se vor desfăşura pe o perioadă de trei ani.

Neelie Kroes, vicepreşedinta Comisiei Europene responsabilă cu agenda digitală, a declarat: „Terminalele publice pentru autoservire sunt foarte răspândite, iar numărul lor continuă să crească. Totuşi, multe dintre ele sunt dificil de utilizat de către persoanele cu handicap sau de către unele persoane în vârstă, care, în condiţiile date, nu pot beneficia de serviciile oferite.”

Proiectul APSIS4All urmăreşte proiectarea şi validarea, în condiţii reale, a unor interfeţe inovatoare şi personalizate care să depăşească barierele existente în materie de accesibilitate. O primă etapă a proiectului va consta în culegerea de informaţii de la 3 000 de utilizatori care vor testa diferite aparate, pentru a adapta interfeţele la necesităţile şi preferinţele lor. Vor fi testate, de la 1 septembrie 2011, 65 de bancomate din Barcelona (Spania) aparţinând băncii Caixa, iar de la 1 ianuarie 2012, 24 de distribuitoare automate de bilete din localitatea Padeborn din landul Renania de Nord -Westfalia (Germania), exploatate de societatea Höft & Wessel AG.

Obiectivul acestui proiect este de a propune un cadru standardizat care ar putea încuraja industria bancomatelor şi furnizorii de servicii să adopte mai multe funcţii din domeniul e-accesibilităţii. Astfel, terminalele publice digitale ar putea deveni, în cele din urmă, mai accesibile unei game mai largi de utilizatori, de la persoanele nefamiliarizate cu tehnologia sau care au dificultăţi de citire, până la turiştii care nu cunosc limba locală sau chiar la persoanele care nu au la îndemână ochelarii pentru citit. Proiectul APSI4All se va concentra asupra interacţiunii multimodale şi asupra unor tehnologii de vârf, precum NFC (Near Field Communication) sau comunicaţiile fără fir pe distanţe scurte. De exemplul, pe parcursul testelor ar putea fi utilizat un card programat personalizat în funcţie de utilizator. Atunci când utilizatorul apropie cardul de bancomat, acesta se adaptează instantaneu la necesităţile utilizatorului (de exemplu, modificând mărimea caracterelor sau limba de comunicare). Alt tip de interfaţă ar putea fi un telefon mobil cu funcţii de accesibilitate care permit clientului să cumpere un bilet online şi să plătească la distribuitorul care emite biletul, folosind un cod de securitate transmis prin telefon.

În UE există sute de mii de terminale publice digitale, printre care un număr mare de distribuitoare automate de bilete pentru transportul public şi cel puţin 425 000 de bancomate. Utilizarea acestora este facilitată de o serie de soluţii tehnologice existente pe piaţă, precum tastaturi amplasate la îndemâna persoanelor în scaun cu rotile, taste cu etichete Braille sau difuzoare pentru servicii vocale destinate utilizatorilor cu deficienţe de vedere. Totuşi, aceste funcţii esenţiale sunt adesea indisponibile sau neactivate, deoarece modalităţile de activare sunt prea complicate.- www.promptmedia.ro

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.