Acasă Politic Bucuresti: Deputatul Aura Vasile zice că “tu faci legea”

Bucuresti: Deputatul Aura Vasile zice că “tu faci legea”

DISTRIBUIȚI

 – 103034 – 03082011Deputatul PSD Aura Vasile a inaugurat, pe blog-ul personal, o secţiune specială intitulată “Tu faci legea!”. Scopul acestei secţiuni este de a da posibilitatea cetăţenilor să propună iniţiative legislative care urmează a fi susţinute in Parlament.

Deputatul PSD a declarat că, in opinia sa “deşi există posibilitatea garantată prin Constituţie ca o iniţiativă legislativă cetăţenească să poată fi depusă in Parlament, procedura este destul de greoaie, necesitând 100.000 de semnături, aşa incât de multe ori acest lucru este aproape imposibil.

Prin această sectiune, toţi cetăţenii români au posibilitatea de a-si face cunoscute ideile şi toate ideile vor fi tratate cu seriozitate.”

De asemenea, un alt scop al noii secţiuni este ca cititorii blog-ului să poată aduce amendamente şi modificări la iniţiativele deputatului PSD, deoarece, aşa cum a afirmat domnia sa, “este nevoie de o consultare permanentă cu cetăţenii pentru orice acţiune iar coaliţia de guvernare nu a ştiut niciodată să facă acest lucru. Dacă vreţi, e vorba de consultarea publică, un termen pe care domniile lor nu il cunosc. Eu, ca deputat in Parlamentul României, sunt in slujba cetăţeanului şi mă simt obligată să il ascult ori de câte ori doreşte să imi transmită ceva sau ori de câte ori are o propunere.”.

“Am constatat că există un vid de comunicare, că parlamentarul pierde din vedere o parte a rolului său, acela de a comunica, mai ales rapid şi atunci am privit spre mediul virtual. Asta şi pentru că de când am intrat in blogosferă, am descoperit cât de multe beneficii ne poate aduce această cale de comunicare, destul de accesibilă deja. E clar că fiecare om ne poate preda o lecţie şi avem de invăţat câte ceva de la fiecare. Dacă parlamentarii puterii nu doresc, au impresia că sunt atotştiutori sau nu au curajul să o facă, este treaba domniilor lor. Eu sunt convinsă că gestul meu va fi urmat de alte gesturi asemănătoare ale colegilor mei deoarece toată lumea trebuie să fie conştientă că e nevoie de aşa ceva, de contact permanent cu cetăţeanul, nu numai o data la 4 ani.”, a mai declarat Aura Vasile. –

 www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.