Acasă Politic Bucuresti: Falimentarea unor regii va duce la la falimentarea în serie a...

Bucuresti: Falimentarea unor regii va duce la la falimentarea în serie a tuturor furnizorilor de servicii catre acestea, inclusiv a regiilor autonome si a unor intreprinderi din mediul privat

DISTRIBUIȚI

– 103040 04082011 – Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, semnatarul, Bogdan Iuliu Hossu, precizează că regiile şi companiile de stat reprezintă monopoluri de stat sau servicii de utilitate publică, iar falimentarea acestora ar aduce prejudicii în primul rând cetăţeanului care este beneficiarul acestor servicii. Mai mult, susţine liderul CNS Cartel Alfa, situaţia în care se află unele din regiile şi companiile de stat este efectul “managementului politizat şi prost”, care nu doar că a luat caimacul beneficiilor din respectivele companii de stat, dar care nu a răspuns cu nimic şi

niciodată pentru proasta gestionare a resurselor statului. Cei care au avut mereu de suportat efectele „managementului politizat şi prost” au fost exclusiv lucrătorii, inclusiv cetăţenii, care fie că au fost puşi în situaţia de a accepta reducerii ale drepturilor salariale, fie pierderea locurilor de muncă. “Domnule Preşedinte, este binevenită critica dumneavoastră cu privire la managementul politizat şi prost, dar trebuia să începeţi cu o autocritică către propriul partid din care proveniţi şi care vă susţine, să mergeţi mai departe şi să analizaţi ce responsabilităţi şi ce interese au avut factorii politici care au numit managementul la regiile şi companiile de stat, şi să luaţi măsuri pentru a se găsi vinovaţii reali, care să fie sancţionaţi şi nu promovaţi politic. În absenţa acestor analize şi decizii, simpla caracterizare a calităţii managementul companiilor de stat ca şi deficitară, pe care le ameninţaţi acum cu falimentul, este inutilă şi populistă. Această procedură a fost a demonstrată de actualul guvern, în 2009 şi 2010, prin reforma conducerii administraţiilor descentralizate, care a dus la creşterea cheltuielilor şi la absenţa sancţiunilor pentru factorii politici ale căror decizii au dus la creşterea cheltuielilor. Deşi s-a dovedit a fi un demers neinspirat şi un experiment ratat, procedura urmează să se aplice în cazul Poliţiei, ca instituţie, dar şi în cazul regiilor şi companiilor de stat. Soluţia reală pentru eliminarea managementului politizat şi corupt şi, în mod evident, a pierderilor pe care aceste companii le produc, este privatizarea managementului companiilor de stat. Credem că, aşa cum aţi demonstrat deja în alte situaţii, puteţi impune guvernului luarea acestei măsuri. Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” consideră că falimentarea unor regii sau companii de stat o să ducă, pe principiul dominoului, la falimentarea în serie a tuturor furnizorilor de servicii către acestea, inclusiv a regiilor autonome şi a unor intreprinderi din mediul privat. Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” consideră că această abordare este una tipic comunistă. Domnule Preşedinte, cunoaştem toţi foarte bine, pentru că am trăit aceea perioadă, strategia lui Ceauşescu! Arată că eşti singurul curat, singurul care le ştie pe toate! Scopul comun ar trebui să fie o democraţie reală şi o economie socială funcţională, dar ne îndreptăm din ce în ce mai evident către o „democraţie originală”, unde a da cu gura şi a împroşca cu noroi pe toţi ceilalţi este singura politică şi unicul argument, iar declaraţiile dumneavoastră, lipsite de o actiune concretă, nu fac decât să dovedească că susţineţi această „democraţie originală”. Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” consideră că soluţia reală, autentică, singura viabilă este dialogul onest, realist între toate instituţiile statului de o parte, clasa politică în ansamblul său, partenerii sociali şi societatea civilă pe de alta, deci vă solicită să declanşaţi un asemenea dialog civic”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.