Acasă Politic Bucuresti: Parlamentarul Canadian Corneliu Chisu, la Bucuresti

Bucuresti: Parlamentarul Canadian Corneliu Chisu, la Bucuresti

DISTRIBUIȚI

103059 – 04082011 – Preşedintele Comisiei pentru politică externă, senatorul Titus Corlăţean, l-a primit joi, 4 august a.c., pe recent alesul membru al Parlamentului Canadei, de origine română, Corneliu Chişu. Titus Corlăţean l-a felicitat pe parlamentarul canadian şi i-a urat succes în mandatul său. Discuţiile avute au vizat relaţiile speciale în plan politic, al angajamentelor de securitate internaţională dintre România şi Canada. În acest context, senatorul român a adresat rugămintea ca parlamentarul Corneliu Chişu să susţină constituirea în toamna acestui an a delegaţiei parlamentare canadiene

din cadrul grupului de prietenie România-Canada. Parlamentul României a constituit anterior delegaţia română în cadrul grupului menţionat.

Titus Corlăţean a solicitat sprijinul pentru promovarea legii de ratificare a Acordului în domeniul securităţii sociale, semnat în 2009 la Ottawa, şi ratificat în octombrie 2010 de Parlamentul României.

Un subiect important al discuţiilor l-a constituit problema vizelor solicitate cetăţenilor români pentru accesul pe teritoriul canadian. Cei doi oficiali au căzut de acord privind continuarea eforturilor comune pentru eliminarea vizelor, în perspectivă, pentru cetăţenii români. Totodată, s-a decis sprijinirea promovării unui proiect de colaborare şi înfrăţire dintre municipiul Cernavodă şi Pickering, oraşul de reşedinţă al parlamentarului canadian, în aria ambelor localităţi funcţionând centrale nucleare care folosesc aceeaşi tehnologie canadiană CANDU. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.