Acasă Politic Bucuresti: Schimb de experienţă româno – german în domeniul situaţiilor de urgenţă

Bucuresti: Schimb de experienţă româno – german în domeniul situaţiilor de urgenţă

DISTRIBUIȚI

103505 – 24082011– Timp de trei zile, în perioada 22- 24 august a. c., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) a primit vizita unei delegaţii de specialişti din Ministerul de Interne şi Sport din Landul Hessa, Republica Federală Germană.

Motivul acestei vizite îl constituie schimbul de experienţă în ceea ce priveşte sistemul de pregătire profesională a personalului din structurile I.G.S.U., structura organizatorică a acestuia, misiunile sale, precum şi dotarea cu tehnică de intervenţie.

În acest scop, oaspeţii germani au vizitat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti (în prima zi), Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani, Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti (cea de-a doua zi).

De asemenea, în ultima zi, specialiştii germani au vizitat atât sediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, unde s-au întâlnit cu inspectorul general, colonel Marcel – Sorin Lucaciu şi cu subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, cât şi Facultatea de Pompieri.

Principalul obiectiv al acestei întâlniri l-a constituit stabilirea unor direcţii de colaborare la nivelul schimbului de experţi şi pregătirea personalului în domeniul situaţiilor de urgenţă.

De asemenea, se urmăreşte fructificarea experienţei sistemului german în managementul situaţiilor de urgenţă, avându-se în vedere similitudinile misiunilor, nivelul de dezvoltare al acestuia şi calitatea serviciilor oferite populaţiei. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.