Acasă Politic Bucuresti: Traian Basescu da sanse putine pentru finalizarea Autostrazii Bucuresti-Ploiesti anul acesta

Bucuresti: Traian Basescu da sanse putine pentru finalizarea Autostrazii Bucuresti-Ploiesti anul acesta

DISTRIBUIȚI

103629 – 30082011- Preşedintele Traian Băsescu crede că respectarea termenului de 31 decembrie 2011 pentru finalizarea lucrărilor la Autostrada Bucureşti-Ploieşti este o misiune aproape imposibilă. Şeful statului a fost marţi în inspecţie pe autostradă şi a găsit porţiuni bune, dar şi zone cu probleme. Preşedintele a spus, la Ştefăneşti în judeţul Ilfov, că moral, constructorii au o obligaţie faţă de domnia sa, şi anume să respecte termenul de construcţie până la sfârşitul anului. În realitate, este aproape imposibil ca acest tronson de autostradă să fie finalizat până la termenul stabilit. Traian Băsescu a vizitat şi în vara anului 2009 patru şantiere de pe autotrada Bucureşti-Braşov, respectiv cele de la kilometrii 8,5 – 28,7 – 37 şi 56,65.

 

 

La acea dată preşedintele le sugera constructorilor italieni care câştigaseră licitaţia pentru primul tronson al autostrăzii Bucureşti-Braşov să achiziţioneze fier-beton produs în România, pentru că siderurgia se închide din lipsă de comenzi. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.