Acasă Politic Giurgiu : Deţinuţii se însoară tot mai des pentru a avea acces...

Giurgiu : Deţinuţii se însoară tot mai des pentru a avea acces la vizite intime

DISTRIBUIȚI

103093 – 08082011- Numărul căsătoriilor oficiate la Penitenciarul Giurgiu este în creştere. După cum declară Răzvan Coţofană, directorul Penitenciarului de maximă siguranţă Giurgiu, în doar şase luni şi jumătate, 13 deţinuţi au spus „da” în faţa ofiţerului Stării Civile, în timp ce prin comparaţie, pe tot parcursul anului 2010 la Penitenciarul Giurgiu au fost oficiate în total 19 căsătorii, relatează Jurnalul giurgiuvean. Ritualul religios îi obligă pe ofiţerii de stare civilă din cadrul administraţiei municipale să se deplaseze la penitenciar pentru oficierea căsătoriei, ocazie cu care se înmânează şi certificatul de căsătorie. Urmează un termen de 48 de ore în care cei doi însurăţei se pot bucura unul de celălalt în camera nupţială a penitenciarului.

Actul căsătoriei îi dă dreptul deţinutului, timp de un an, la o vizită “intimă”, lunar, pentru două ore, timp în care acesta se poate folosi de prerogativele de soţ în camera nupţială, cameră prevăzută cu duş, pat dublu, chiar şi prezervative şi consilier prenupţial. Iată motivul pentru care deţinuţii doresc în număr tot mai mare să se căsătorească, pentru a avea acces la vizite. După scurgerea anului, deţinutul revine la frecvenţa regulamentară a vizitelor, adică una la trei luni. De curând, un caz interesant a confirmat definitiv bănuiala cadrelor din penitenciar în legătura cu dorinţa deţinuţilor de a se însura. Gavrilă Nelu Florian, condamnat pe viaţă, după ce s-a căsătorit, luând numele soţiei, la puţin timp după consumarea acestui an de la căsătorie, a divorţat, solicitând ulterior să se căsătorească din nou cu aceeaşi persoană, evident cu scopul de a beneficia de vizita intimă în fiecare lună, timp de un an. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.