Acasă Politic In timp ce la Bucuresti este optimism, Eurostat ne anunta ca suntem...

In timp ce la Bucuresti este optimism, Eurostat ne anunta ca suntem pe locul doi la inflatie

DISTRIBUIȚI

103322 – 17082011– România a înregistrat în luna iulie cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, după Estonia, în condiţiile în care cea din UE a fost de 2,9%, arată datele publicate de Eurostat. Pe locul al treilea s-a clasat Lituania, cu o inflaţie anuală de 4,6%. Cele mai mici rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în iulie în Irlanda (1%), Slovenia (1,1%) şi Suedia (1,6%). România s-a clasat pe prima poziţie în UE după creşterea medie a inflaţiei din intervalul iulie 2010 – iunie 2011 faţă de precedentele 12 luni – indicator care determină stabilitatea preţurilor în rapoartele de convergenţă ale Comisiei Europene către Consiliul European. Astfel, inflaţia din România a fost de 7,6%, urmată de Estonia, cu 4,9% şi Grecia, cu 4,3%, conform datelor Eurostat.

 

 

În zona euro, inflaţia anuală a scăzut de la 2,7% în iunie la 2,5% în iulie, iar în blocul comunitar, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 2,9%, de la 3,1% în iunie.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat în 10 august că preţurile de consum din România au crescut în iulie în medie cu 4,85% faţă de nivelul din iulie 2010. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.