Acasă Politic Noi audieri in dosarul „Mita la Vama Halmeu”

Noi audieri in dosarul „Mita la Vama Halmeu”

DISTRIBUIȚI

103327 – 17082011– Radu Traian Mărginean – fostul şef al vămilor, Ioan Holdiş – deputat PD-L şi Eugeniu Petrescu – membru al PD-L Bucureşti vor fi audiaţi mâine la Tribunalul Satu Mare în dosarul „Mită la Vama Halmeu”. Ioan Holdiş şi alţi şapte martori au fost citaţi pentru termenul din 10 august, însă pentru că trei dintre aceştia, inclusiv deputatul, nu s-au prezentat, judecătorul a amânat cauza şi a dispus aducerea lor cu mandat. Pe de altă parte, deşi fostul şef al vămilor şi colegul său de la Bucureşti, Eugeniu Petrescu, nu au fost citaţi din lipsă de procedură, Mărginean şi avocatul său s-au prezentat pentru a depune mărturie, iar Petrescu a trimis o cerere de renunţare la el ca martor. Holdiş, Mărginean şi Petrescu sunt aşteptaţi să declare în faţa instanţei ce s-a întâmplat cu acei 430.000 de euro care, potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, s-ar fi dus la partid prin mâinile milionarului Liviu Florian.

Radu Traian Mărginean, şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, a fost pus sub învinuire de procurorii DNA pentru luare de mită, pentru numirea în funcţie a şefului Vămii Halmeu. Potrivit DNA, omul de afaceri Florian Liviu i-a pretins Nicoletei Dobrescu 130.000 de euro pentru a interveni pe lângă Radu Mărginean să o delege în funcţia de şef al biroului vamal Halmeu pe Dobrescu. Procurorii spun că Nicoleta Dobrescu a fost numită pe 23 septembrie 2009 de Radu Mărginean, fără concurs, ci doar în urme unei întâlniri cu şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor. Cei 430.000 de euro au fost împărţiţi de mai multe persoane.

„În cursul lunii septembrie 2009, inculpatul Florian Liviu i-a pretins suma de 130.000 euro promiţându-i în baza aceleiaşi influenţe pe care a spus că o are asupra numitului Mărginean Radu Traian că îl va determina pe acesta să o delege în funcţia de şef al biroului vamal Halmeu. Astfel, cum dovedesc actele de la dosar, influenţa a fost una reală, întrucât în 23.09.2009 învinuita Dobrescu Nicoleta, în urma unui interviu, care deşi nu a fost anunţat legal, nu a fost susţinut un concurs, ci a fost doar la o întâlnire programată de inclupatul Florin Liviu prin intermediul lui Eugeniu Petrecu, cu numitul Mărginean Radu Traian, a fost numită în funcţie. În urma acestei întâlniri, în care s-au făcut nişte promisiuni, învinuita Dobrescu a fost delegată prin ordinul şefului ANA în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu”, se arată în încheierea penală la decizia de arestare pe 29 de zile, emisă de Tribunalul Satu Mare.

Tribunalului Satu Mare a decis arestarea pe 29 de zile a lui Liviu Florian şi a complicilor acestuia. Banii ceruţi de omul de afaceri ar fi ajuns la un partid politic şi şeful ANV. „Dobrescu Nicoleta l-a desemnat pe Niţu Ioan Romeo (coinculpat) să îi dea banii lui Savu Ion (coinculpat), desemnat de Liviu Florian. Banii au ajuns la Florian, care a spus că prin Petrescu Eugeniu vor merge la şeful ANV şi la un partid politic”, se arată în referatul DNA.

Potrivit încheierii penale la decizia de arestare pe 29 de zile, emisă de Tribunalul Satu Mare, după ce i-a remis omului de afaceri Liviu Florian suma de 130.000 de euro, prin intermediari, Nicoleta Dobrescu a fost ajutată „să colecteze sume de bani, adresându-se în acest sens cu rugăminţi unor persoane, cunoscute şi dovedite cu preocupări de trafic de ţigări, pentru a obţine sume de bani, pe care le-a şi obţinut şi care ulterior au ajuns la inculpatul Florian Liviu prin intermediul inculpatului Ion Savu. Acelaşi gen de complicitate l-a oferit şi inculpatul Feher Florin care la rândul său a ajutat-o pe învinuita Dobrescu Nicolesta în activitatea de colectarea acestor sume de bani, dat fiind faptul că învinuita i-a comunicat la momentul pretinderii acestei sume că nu deţine întreaga sumă de bani. Ulterior încetării delegării învinuitei Dobrescu Nicoleta în funcţia de şef la Biroul Vamal Halmeu, inculpatul Florian Liviu a mai pretins de la aceasta, în acelaşi mod de operare, suma de 300.000 de euro,  sumă care aşa cum s-a demonstrat nu a mai fost remisă inculpatului”.

„Solicitarea unor sume atât de mari, 130.000 de euro respectiv 300.000 de euro, în numele şi pentru un PARTID POLITIC şi un şef de instituţie, lăsând să se înţeleagă că delegarea şi numirea într-o funcţie publică se face doar pe criterii politice şi nu de competenţă este de asemenea în masură să provoace în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi neîncredere în instituţiile publice”, se mai arată în încheierea penală la decizia de arestare pe 29 de zile, emisă de Tribunalul Satu Mare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.