Acasă Politic Puscarie pentru un brat de lemne

Puscarie pentru un brat de lemne

DISTRIBUIȚI

103528 – 25082011– Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a participat joi, la deschiderea Festivalului Internaţional al Silvicultorilor, care se desfăşoară pe 25 şi 26 august la Sibiu. În alocuţiunea sa, ministrul a subliniat importanţa protejării pădurilor. ”Unul din cele mai importante lucruri pentru generaţiile viitoare este protecţia mediului şi combaterea încălzirii globale. Pădurile joacă un rol important, tocmai de aceea există un consens global pentru protejarea lor”, a spus ministrul Mediului şi Pădurilor.Laszlo Borbely şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la tăierile ilegale de pădure. ”Nu sunt mulţumit cu ce se întâmplă cu tăierile ilegale în România. Am făcut mulţi paşi pentru a le stopa: am înăsprit legislaţia, am încheiat protocoale de colaborare

cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, în baza cărora s-au făcut mai multe descinderi pentru a-i prinde pe cei care se ocupă de aşa ceva. Chiar dacă rezultatele sunt bune, încă nu putem spune că am pus punct acestui fenomen. Şi nici nu se va întâmpla acest lucru până când furtul de lemne, indiferent de cantitate, nu va fi pedepsit penal. Avem un proiect de lege prin care dorim ca aceste abateri să fie pedepsite penal, însă ne aflăm în contradicţie cu alte instituţii care spun că legislaţia actuală este suficientă. Noi avem altă părere. S-au întocmit multe dosare penale din ’90 încoace, însă îi numărăm pe degete pe cei care au şi făcut puşcărie pentru tăieri ilegale. Sper ca şi alte instituţii să fie conştiente de pericolul pe care îl reprezintă acest fenomen”.

În prima zi a Festivalului, organizat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Confederaţia Consilva, se defăşoară un summit al organizaţiilor forestierilor, la care participă reprezentanţi din Anglia, Ungaria, Croaţia, Cehia, Republica Moldova, Turcia, Polonia şi România.

Cu acest prilej, sunt prezentate situaţiile forestiere din fiecare ţară, modul de organizare şi funcţionare a unităţilor de administrare a pădurilor din ţările respective şi se discută propuneri de cooperare între aceste unităţi.

            Cea de a doua zi este dedicată întâlnirii dintre reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor, Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, reprezentanţii Academiei Române, ASAS, Progresului Silvic, APSR, Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor şi reprezentanţii direcţiilor silvice pe tema legislaţiei silvice. Se vor dezbate, printre altele, subiecte legate de modificarea Codului Silvic şi a Statutului personalului silvic. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.