Acasă Politic Tinerii din intreaga lume se pot intalni cu Papa Benedict al XVI-lea...

Tinerii din intreaga lume se pot intalni cu Papa Benedict al XVI-lea la Madrid

DISTRIBUIȚI

103105 – 08082011- În perioada 16-21 august 2011 se vor desfăşura la MadridZilele Mondiale ale Tineretului”, informează Ministerul Afacerilor Externe. În cadrul acestui eveniment tinerii din întreaga lume se vor putea întâlni cu Papa Benedict al XVI-lea.

Organizatorii recomandă persoanelor interesate să participe la acest eveniment să se înscrie, pentru acreditare, pe site-ul organizatorilor www.madrid11.com. De asemenea, înscrierea electronică prealabilă este necesară pentru a intra în posesia documentului care permite accesul la toate evenimentele propuse de organizatori.

MAE atenţionează că există posibilitatea ca la punctele aeriene de frontieră autorităţile spaniole să solicite persoanelor care nu sunt acreditate să facă dovada deţinerii unei rezervări la hotel, a resurselor financiare necesare pentru acoperirea costurilor sejurului la Madrid precum şi a deţinerii unei asigurări medicale valabile.

Toţi participanţii înregistraţi oficial vor beneficia de asigurare medicală gratuită şi abonament de transport (autobuz şi metrou).

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să ţină cont de următoarele: după sosirea şi cazarea la Madrid să deţină permanent asupra lor o copie a documentului de identitate şi să păstreze în loc sigur cartea de identitate/paşaportul; să manifeste o atenţie deosebită asupra bunurilor personale pe toată durata evenimentului dar şi în momentul deplasării cu mijloace de transport în comun sau în zonele turistice agglomerate; în caz de urgenţe (accidente, pierderi de acte etc.), cetăţenii români care participă la eveniment pe cont propriu să se adreseze punctelor de informaţii care vor fi puse la dispoziţie de organizatori, iar persoanele care vor face parte dintr-un grup organizat să anunţe imediat responsabilul de grup; în cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, să contacteze autorităţile spaniole la  numărul de urgenţă 112.

Ambasada României la Madrid pune la dispoziţia cetăţenilor români care doresc să participe la acest eveniment un număr pentru situaţii de urgenţă: +34.660.26.16.15. Misiunea diplomatică poate astfel acorda, în caz de necesitate, consultanţă de specialitate şi asistenţă consulară în condiţiile prevăzute de lege. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.