Acasă Politic Tulcea: Seminar regional la Tulcea pentru cresterea standardelor de conduita a functionarilor...

Tulcea: Seminar regional la Tulcea pentru cresterea standardelor de conduita a functionarilor publici

DISTRIBUIȚI

103371 – 18082011Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), în colaborare cu Instituţia Prefectului judeţul Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea organizează în perioada 24 – 26 august 2011, la Tulcea, hotel Delta, seminarul regional cu tema „Managementul resurselor umane în funcţia publică”.

Scopul organizării seminarului constă în îmbunătăţirea calităţii actului administrativ şi în creşterea standardelor de conduită a funcţionarilor publici. Evenimentul continuă seria întâlnirilor regionale de acest gen, demarate încă din anul 2009, fiind conceput în funcţie de nevoile specifice ale instituţiilor şi autorităţilor publice de la nivel local.

La acest seminar, la care nu sunt percepute taxe de participare, sunt invitaţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai serviciilor publice deconcentrate din judeţele Tulcea, Galaţi, Bucureşti, Ilfov, Vâlcea, Călăraşi, Ialomiţa şi Argeş.

Dezbaterile din cadrul seminarului vizează aspecte ale îmbunătăţirii sistemului administraţiei publice din perspectiva funcţiei publice şi clarificări cu privire la: etica, integritatea şi disciplina în funcţia publică, întocmirea dosarului profesional, promovarea, avansarea, transformarea posturilor, structuri organizatorice, avize etc.

În cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate şi premiate ideile novatoare expuse de participanţi – un nou concept introdus de ANFP în structura seminariilor regionale. Totodată, vor fi prezentate informaţii despre Conferinţa Inovaţie şi Calitate în sectorul public, ediţia a IV-a, eveniment anual organizat de ANFP prin intermediul căruia sunt diseminate cele mai bune practici din administraţia publică. – www.promptmedia.ro

 

 

 

           

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.