103624 – 30082011- Pentru prima dată Ziua Limbii Române va fi sărbătorită anul acesta pe ambele maluri ale Prutului. Începând cu 31 august 1989, dată la care a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, în Basarabia se sărbătoreşte anual Ziua Limbii Române, ca sărbătoare naţională, printr-o serie de evenimente culturale. Aceasta, chiar dacă oficial, Constituţia adoptată de Parlament în 1994 spune că limba de stat în Republica Moldova este limba moldovenească. Startul manifestărilor culturale va fi dat marţi seară la Chişinău la orele 18.00, cu un concert organizat la Palatul Naţional cu participarea intrepreţilor din Republica Moldova, dar şi a oaspeţilor din România, conform Radio Romania Actualităţi. Miercuri, acţiunea va culmina cu două concerte
care vor începe seara simultan la Bucureşti şi Chişinău – cel din Piaţa Universităţii din Bucureşti este organizat de Institutul Cultural Român, iar cel din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău – de primărie.
ICR va derula şi caravane ale cărţilor care vor fi oferite bibliotecilor şcolare şi liceale din mai multe localităţi ale Republicii Moldova, urmând să fie donate peste 600 de titluri. – www.promptmedia.ro














