Acasă Politic Bucuresti: Cazinoul din Constanta, preluat de Ministerul Turismului pentru reabilitare

Bucuresti: Cazinoul din Constanta, preluat de Ministerul Turismului pentru reabilitare

DISTRIBUIȚI

103708 – 01092011- Guvernul a aprobat preluarea Cazinoului din Constanţa de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului de la Primăria Municipiului Constanţa, a anunţat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, în cadrul briefingului de presă de la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.

Preluarea este necesară pentru reabilitarea clădirii, urmând ca, ulterior, aceasta să revină în administrarea Primăriei Municipiului Constanţa. Potrivit ministrului Dezvoltării Regionale, se doreşte reabilitarea Cazinoului întrucât, este vorba despre  ”o clădire emblemă pentru litoralul românesc, o clădire-monument istoric, foarte importantă şi pentru Constanţa, dar şi la nivel naţional”, care ar putea să devină un punct de atracţie turistică pentru litoralul românesc. Elena Udrea a afirmat că scopul final al deciziei adoptate miercuri este acela de menţinere a Cazinoului în proprietatea statului, ca obiectiv cu destinaţie publică.

          Ministrul Elena Udrea a mai precizat că reabilitarea Cazinoului din Constanţa s-ar fi putut realiza prin accesarea de fonduri europene, dacă Primăria Municipiului Constanţa ar fi elaborat un proiect în acest sens. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.