Acasă Politic Bucuresti: Dan Voiculescu: „Iresponsabilitatea Guvernului destabilizează piaţa financiar-bancară”

Bucuresti: Dan Voiculescu: „Iresponsabilitatea Guvernului destabilizează piaţa financiar-bancară”

DISTRIBUIȚI

104162 – 20092011 – Senatorul Dan Voiculescu avertizează, într-un text postat pe blogul personal, asupra efectelor nocive ale împrumuturilor statului pe termen scurt. “De la începutul crizei economice, am avertizat constant asupra caracterului nociv al împrumuturilor statului pe termen scurt. Rostogolirea rapidă a datoriilor determină creşteri permanente ale dobânzilor, incapacitatea de a desfăşura proiecte structurale şi instabilitatea politicii financiar-bancare. După doi ani în care s-a împrumutat şi la termene de 30 de zile, Ministerul de Finanţe a anunţat, în iunie 2011, că se reorientează către împrumuturile pe termen lung. Însă minunea nu a durat decât 3 luni, din septembrie Ministerul de Finanţe revenind la emisiunile de titluri de stat cu scadenţă la 6 luni.

 

În consecinţă, prima de risc a României, care evaluează costul asigurării împotriva falimentului de ţară şi determină dobânzile pentru achiziţia de titluri suverane, a crescut cu peste 10%. O depreciere atât de abruptă a încrederii în economia naţională a ridicat costul finanţărilor externe atât pentru stat, cât şi pentru companiile şi băncile din România. Cercul vicios al îndatorării excesive la dobânzi mereu în creştere paralizează economia României. Astfel, iresponsabilitatea Guvernului acutizează dezechilibrele economice şi destabilizează piaţa financiar-bancară”, scrie Dan Voiculescu pe blog. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.