Acasă Politic Bucuresti: Dezbatere privind Strategia Naţională de Reintegrare a Persoanelor Private de Libertate

Bucuresti: Dezbatere privind Strategia Naţională de Reintegrare a Persoanelor Private de Libertate

DISTRIBUIȚI

104417 – 29092011- Proiectul privind Strategia Naţională de Reintegrare a Persoanelor Private de Libertate a fost dezbătut joi în cadrul unei noi şedinţe de lucru la care au participat reprezentanţi din partea Administraţiei Naţionale a Peninciarelor, specialişti din ministerele Justiţiei, Educaţiei, Muncii, Administraţiei şi Internelor şi din partea organizaţiilor neguvernamentale, reprezentanţi ai unor culte religioase şi ai altor instituţii.

Pe parcursul dezbaterilor a fost accentuat rolul pe care sistemul administraţiei penitenciare îl are în evaluarea permanentă a nevoilor educaţionale, de asistenţă psihologică şi socială ale persoanelor private de libertate, acest proces constituind baza strategiei de reintegrare socială a acestora. Activităţile de instruire şcolară şi de formare profesională a persoanelor private de libertate, coordonarea şi planificarea etapelor execuţionale şi a programelor educaţionale, respectiv de asistenţă psihosocială constituie activităţi curente desfăşurate la nivelul tuturor unităţilor penitenciare pentru realizarea funcţiei educative şi de asistenţă psihosocială.

Având în vedere că persoanele private de libertate aparţin comunităţii, instituţia de detenţie oferă, astfel, un serviciu esenţial pentru societate.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor apreciază ca prioritară colaborarea cu instituţiile, autorităţile publice, organizaţiile nonguvernamentale, cu atribuţii în derularea demersurilor de pregătire pentru liberare şi cu posibil rol în asistenţa postdetenţie. Modul de implicare a personalului din domeniul reintegrare socială, în colaborare cu alte sectoare de activitate, în ciclul primire-formare-eliberare condiţionează creşterea şanselor de reintegrare a persoanei private de libertate în societate, cu riscuri diminuate de recidivă.

Urmează ca în perioada următoare, proiectul Strategiei Naţionale de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate să fie prezentat partenerilor instituţionali şi organizaţionali din comunitatea locală, în cadrul dezbaterilor publice dar şi în instituţiile de învăţământ. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.