103983 – 13092011 – Presedintele Traian Basescu a plecat, marti dimineata, in vizita de lucru in Statele Unite dedicata semnarii unor acorduri bilaterale. Plecarea a avut loc in jurul orelor 02.45. Din delegatia romana fac parte, alaturi de presedinte, seful SMG, generalul-maior Stefan Danila, ministrul de Externe, Teodor Baconschi si ministrul Apararii, Gabriel Oprea. Este prezent si consilierul prezidential pe probleme de securitate, Iulian Fota. De asemenea, presedintele Traian Basesescu este insotit de directorul SIE, Mihai Razvan Ungureanu, de directorul SRI, George Maior, si de ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein. Administratia prezidentiala a anuntat, sambata, vizita de lucru a presedintelui la Washington,
mentionand ca scopul deplasarii este legat de „finalizarea unor acorduri bilaterale”. Administratia Prezidentiala nu a dezvaluit pana acum agenda vizitei si nici numele interlocutorilor presedintelui Basescu.
Ziarul american The Hill specializat in acoperirea lucrarilor Congresului SUA scrie in editia electronica de luni ca presedintele Traian Basescu va avea marti, 13 septembrie, o intilnire cu vicepresedintele SUA, Joe Biden. Intr-un articol care prezinta agenda Casei Albe pentru aceasta saptamina, sursa citata scrie ca Barack Obama se va deplasa marti in Columbus, Ohio, pentru a-si sustine pachetul legislativ privind crearea de locuri de munca. Sursa citata nu scrie nimic despre o intilnire Basescu – Obama. – www.promptmedia.ro














