Acasă Politic Bucuresti: Senatorul Frunda despre comasarea alegerilor: “Democraţia costa mai mult decat dictatura”

Bucuresti: Senatorul Frunda despre comasarea alegerilor: “Democraţia costa mai mult decat dictatura”

DISTRIBUIȚI

 103729 – 01092011 – Senatorul UDMR Gyorgy Frunda se pronunţă împotriva comasării alegerilor locale şi generale, anul viitor. Parlamentarul UDMR spune că democraţia şi statul de drept presupun principii constituţionale, iar comasarea alegerilor însemnă tocmai încălcare acestor principii. Constituţional, mandatele parlamentare nu pot fi scurtate decât în caz de alegeri anticipate, iar mandatele aleşilor locali pot fi prelungite doar îm caz de război sau catastrofă. Chiar dacă prevederile legale ar fi schimbate în privinţa mandatului aleşilor locali, ele nu ar putea fi aplicate decât celor nou-aleşi. ”Alegerile locale şi cele parlamentare sunt defalcate bine motivat, pentru că în alegerile locale alegem un gospodar, acolo contează persoana şi capacitatea de a gospodări comunitatea respectivă, iar alegerile parlamentare înseamnă opţiunea unui popor pentru o ideologie care să definească pe următorii ani linia pe care merge ţara respectivă. Dacă am avea în acelaşi timp şi alegerile locale şi pe cele parlamentare, cu toţii ar trebui să vorbim

despre şosele, canale, electrificare, subvenţionarea gazului”, a explicat senatorul UDMR. “Democraţia costă mai mult decât dictatura, dar are ca scop buna guvernare şi o viaţă decentă a cetăţeanului. Fac un apel către toţi oamenii politici să respecte principiile constituţionale pe care le-am adoptat în 1992, pentru că încălcarea acestora duce pas cu pas la limitarea statului de drept şi la posibilitatea instaurării unui regim autoritar”,atenţionează senatorul Frunda. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.