Acasă Politic Bucuresti: Sorin Oprescu: Dezvoltarea Bucurestiului a fost “franata” de persoane influente

Bucuresti: Sorin Oprescu: Dezvoltarea Bucurestiului a fost “franata” de persoane influente

DISTRIBUIȚI

104195 – 21092011 – Primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a declarat, joi, in cadrul conferintei de prezentare a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, ca aplicarea acestuia va fi „o luptă de influenţă”, specificând că toată lumea „vrea să construiască birouri”.

Sorin Oprescu a spus că, din cauza sistemului juridic şi a intereselor unor persoane influente, dezvoltarea Bucureştiului a fost „frânată”.

„Va fi o luptă şi, din păcate, nu va fi o luptă de idei, ci va fi o luptă de influenţă. Toată lumea vrea să construiască din nou birouri. Poate nu e un lucru rău. Poate nu e un lucru rău că 18.000 de birouri sunt goale. Poate nu ar fi rău să vă spun că, clădiri ridicate aiurea, cum e cea de la Armenească, nu pot fi locuite. În Bucureşti sunt 12.000 de apartamente goale în care nu pot caza oameni până nu se termină litigiul juridic. Doresc ca cel puţin câteva din aceste dimensiuni pe care vi le-am spus să aibă rezolvare”, a spus primarul.

„Birocraţia a învins autoritatea, ca în toate ţările. Există încă mentalităţi care pun piciorul pe frână. Nu spun lucrurile astea cu fatalism. Există însă oameni care toată viaţa lor nu au făcut decât un singur lucru. Acţiunea lor s-a rezumat la intrigă. Sunt oameni care nu mai doresc nimic, decât să nu se mai construiască nimic. Sunt oameni care sunt ipocriţi, care sunt absolut de acord cu primarul general pentru ca apoi să întoarcă foaia. Am ajuns la înţelegeri cu unii oameni după care m-am trezit cu plângeri penale. Asta, după Oprescu, se cheamă jigodism”, a criticat primarul. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.