Acasă Politic Bucureşti: Continuă bătălia la tribunal pentru şefia PNŢCD

Bucureşti: Continuă bătălia la tribunal pentru şefia PNŢCD

DISTRIBUIȚI

103950 – 12092011 – Tribunalul Bucureşti l-a validat pe Victor Ciorbea în funcţia de preşedinte al PNŢCD printr-o sentinţă civilă pronunţată la 8 septembrie, dar Aurelian Pavelescu, tot preşedinte al PNŢCD, dar în calitate de continuator al aripii Marian Miluţ a partidului, anunţă că va contesta decizia la Curtea de Apel. Pavelescu va formula şi o plângere penală împotriva judecătorului de la Secţia IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti care, prin pronunţarea acestei hotărâri, s-ar face vinovat, în opinia sa, de „complicitate la fals şi abuz în serviciu”.

Într-un comunicat al  Departamentului de comunicare al PNŢCD se arată că sentinţa pronunţată în data de 8 septembrie de un complet de magistraţi ai Secţiei a IV-a Civile a TB „admite cererea formulată de către PNŢCD reprezentat prin preşedinte Victor Ciorbea, ia act de modificările Biroului Naţional de Conducere al PNŢCD, hotărâte de Congresul PNŢCD din 18 iunie 2011, precum şi de modificările aduse Statutului PNŢCD şi dispune înregistrarea acestora în Registrul Partidelor Politice şi respinge pe fond cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către Aurelian Pavelescu”.

De asemenea,  urmare a acestei decizii în instanţă, „domnul Victor Ciorbea este recunoscut ca preşedinte de drept al PNŢCD faţă de terţi, fiind singurul în măsură să reprezinte partidul în această calitate pentru opinia publică şi pentru mass media” şi se face apel la „toţi membrii PNŢCD de bună credinţă, indiferent de opţiunile pe care le-au avut până acum”, să-şi aducă contribuţia la relansarea partidului şi la revenirea lui pe scena politică a României.

„Congresul făcut de Ciorbea nu este congresul partidului. Este congresul aripii Sârbu, care a rupt partidul în 2008 şi care nu a fost validat de instanţe până acum. (…) Prin urmare, nu are cum o ‘aripă’, care nu e recunoscută de justiţie, să convoace şi să organizeze un congres al partidului oficial”, a declarat Aurelian Pavelescu.

El a catalogat decizia menţionată drept „halucinantă”. „Partidele nu se fac la tribunal. Partidele trebuie lăsate să funcţioneze şi să-şi hotărască singure conducerea”, a apreciat Pavelescu.

„Sunt singurul preşedinte recunoscut de Autoritatea Electorală Permanentă. AEP a făcut un control financiar la conducerea naţională a partidului, în urma căruia s-a încheiat un proces-verbal cu ‘preşedinte Aurelian Pavelescu’. Toată contabilitatea partidului este la mine, sediul central este la mine, ştampila este la mine”, a susţinut Pavelescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.