Acasă Politic Bruxelles: Înţelegere pentru cooperarea în domeniul securităţii cibernetice

Bruxelles: Înţelegere pentru cooperarea în domeniul securităţii cibernetice

DISTRIBUIȚI

104886 – 18102011 – Începând de astăzi, Serviciul Român de Informaţii (SRI) este parte semnatară a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperarea în domeniul securităţii cibernetice. Documentul, care face parte din iniţiativele NATO pentru implementarea noului Concept Strategic adoptat în 2010, a fost semnat la sediul NATO din Bruxelles, cu NATO Cyber Defence Management Board (CDMB). Apărarea împotriva ameninţărilor cibernetice reprezintă una din direcţiile speciale de acţiune ale NATO. Potrivit unui comunicat al SRI, din partea României documentul a fost semnat de generalul maior Dumitru Cocoru. “Memorandumul formalizează schimbul de informaţii şi bune practici între părţi, acordarea de asistenţă în situaţii de criză şi participarea la

activităţi comune care au legătură cu problematica securităţii cibernetice. Pentru transpunerea în practică a prevederilor documentului, SRI va coopera cu celelalte instituţii naţionale cu atribuţii în domeniu”, se mai arată în comunicat. SRI susţine preocupările NATO în domeniu şi participă activ la iniţiativele destinate intensificării cooperării cu statele membre, în vederea prevenirii şi apărării împotriva atacurilor cibernetice, respectiv a coordonării capabilităţilor naţionale destinate acestui scop, se mai precizează în comunicatul oficial. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.