Acasă Politic Bucuresti: 70 de ani de la inceputul deportarii evreilor din Romania in...

Bucuresti: 70 de ani de la inceputul deportarii evreilor din Romania in Transnistria

DISTRIBUIȚI

104719 – 11102011 – Secretarul general al Ministerului Justiţiei, Gabriel Tănăsescu, a participat marţi, la ceremonia de comemorare a 70 de ani de la începerea deportării evreilor din România în Transnistria.

În cadrul alocuţiunii sale, Gabriel Tănăsescu a subliniat necesitatea păstrării în conştiinţa publică a tragicelor evenimente petrecute cu 70 de ani în urmă, dar şi importanţa respectării drepturilor şi libertăţilor fiecărui individ, indiferent de rasă, religie sau sex, singura garanţie că astfel de drame nu vor mai avea loc.

„În fiecare an în luna octombrie aducem un respectuos omagiu tuturor celor care au suferit de pe urma politicilor discriminatorii, antisemite şi rasiste. Marcarea periodică a acestui moment reprezintă un element de siguranţă suplimentar pentru ca astfel de crime inimaginabile să nu se mai repete niciodată. Răul făcut nu poate fi şters, nu putem să le redăm viaţa celor cărora le-a fost luată, nu le putem aduce copiilor părinţii sau bunicii înapoi, nu putem repara traumele şi şterge coşmarul din amintirea şi sufletul celor care au supravieţuit. Ca reprezentat al Ministerului Justiţiei, ca judecător, e greu azi să concep cum în acei ani tulburi a fost posibil să fie adoptate acte normative care să aducă în ordinea juridică românească prevederi legale care stigmatizau şi privau de drepturile şi libertăţile fundamentale comunitatea evreiască, situaţie în flagrantă contradicţie cu principiile şi spiritul actual al sistemului de drept române. România a învăţat din greşelile trecutului si a dezvoltat, în ultimii ani, un sistem complex de instrumente legislative şi instituţionale apte să prevină şi să sancţioneze antisemitismul, precum şi oricare alte manifestări de rasism, xenofobie, discriminare rasială şi intoleranţă. Nu vom tolera atitudini xenofobe, rasiste, şi nici nu vom fi de acord cu manifestări extremiste sau care pot pune în pericol integritatea morală a unor comunităţi, minorităţi sau colectivităţi religioase”, a afirmat secretarul general al Ministerului Justiţiei.

Ceremonia de depunere de coroane a avut loc la Monumentul Memorial al Holocaustului şi a fost organizată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Fundaţia pentru Educaţie Ronald Lauder România. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.