Acasă Politic Bucuresti: ANAF ramburseaza TVA de 1,6 miliarde lei in octombrie

Bucuresti: ANAF ramburseaza TVA de 1,6 miliarde lei in octombrie

DISTRIBUIȚI

104686 – 10102011 – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat selecţia naţională a deconturilor cu opţiune de rambursare pentru care există decizie aprobată conform cu Instrucţiunile nr. 802.520/03 iulie 2009 privind rambursarea lunară a T.V.A., cu modificările şi completările ulterioare, acestea totalizând la 1 octombrie 2011 o sumă de 1.613,4 milioanr lei.

“De la preluarea mandatului, am fost preocupat permanent de sprijinirea mediului de afaceri, una dintre cele mai importante măsuri adoptate încă din anul 2009 fiind accelerarea rambursării TVA, măsură care, prin eliminarea criteriilor subiective de selecţie, contribuie în plus la asigurarea unui mediu concurenţial loial. În luna octombrie reuşim, astfel, să decontăm peste 1,6 miliarde lei, cea mai mare sumă din 2009 şi până în prezent”, a declarat Sorin Blejnar, preşedintele ANAF.

În selecţia lunii octombrie au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 2 septembrie 2011.

Deconturile de TVA au fost organizate astfel: deconturi cu compensare şi restituire care totalizează 1.346,1 milioene lei, din care se compensează suma de 95,7 milioame lei şi se restituie suma de 1.250,4 milioene lei; deconturi cu compensare integrală în valoare de 258,8 milioene lei; deconturi cu compensare parţială în valoare de 8,5 milioane lei, iar suma de 142,5 milioene lei se va restitui în perioada următoare.

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 1.250,4 milioene lei, plata efectivă a fost programată după cum urmează: tranşa I în sumă de 244,5 milioane lei a fost decontată la data de 7 octombrie a. c.; tranşa II (24 octombrie) – 378,6 milioane lei; tranşa III (28 octombrie) – 627,3 milioane lei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.