Acasă Politic Bucuresti: DNA a inceput urmarirea penala a doua judecatoare de la Inalta...

Bucuresti: DNA a inceput urmarirea penala a doua judecatoare de la Inalta Curte

DISTRIBUIȚI

104684 – 10102011 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de Gabriela Victoria Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, şi faţă de Iuliana Puşoiu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal Claudia Gherbovan – Silinescu, avocat în Baroul Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, şi Gabriel Chiriac, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada mai 2010 – mai 2011, cele două judecătoare au primit, în mod repetat, de la învinuiţii Gherbovan şi Chiriac diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament situat în Paris. Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.