Acasă Politic Bucuresti: Parcul Opera reamenajat

Bucuresti: Parcul Opera reamenajat

DISTRIBUIȚI

104792 – 13102011 – Bucureştenii pot admira, începând de joi, noua imagine a Parcului Opera. Specialiştii Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement, instituţie subordonată Primăriei Municipiului Bucureşti, au reamenajat şi regândit această oază de verdeaţă în aşa fel încât clădirea Operei Române şi cele două statui din interiorul parcului să fie puse în valoare.

„Este păcat să nu scoatem în evidenţă imaginea clădirilor care au o valoare arhitectonică inestimabilă cu care ar trebui să ne mândrim. Pe de altă parte, acest parc va fi o încântare pentru bucureşteni pentru că oferă prilejul ca, înaintea oricărui spectacol, să poată petrece câteva clipe într-un loc menit să ne umple sufletele de pace şi linişte”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB.

Pentru armonia vizuală a fost regândit modul de iluminat public decorativ nocturn. S-a reconfigurat şi facilitat accesul spre cele două statui, prin construirea unei alei şi reborduirea acesteia. S-a recurs la implementarea un sistem de irigaţii care acoperă întreaga suprafaţă a parcului care se întinde pe 10.000mp. După ce a fost finalizată igienizarea parcului, specialiştii ALPAB au completat gardul viu (cu buxus), acesta întinzându-se acum pe 120 de metri liniari. Au fost regazonate zonele afectate de vreme. Decorul floral a fost completat prin plantarea a 112 tufe de crizanteme, iar de-a lungul parcului au fost montate 20 de bancuţe.

Un alt spatiu verde reamenajat este cel aflat vizavi de Facultatea de Drept (Tosca). După igienizare, în urma căreia s-au strâns 500 de kilograme de gunoi, lucrătorii ALPAB au reabilitat şi tuns gardul viu, au reamenajat decorul floral şi au montat zece băncuţe. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.