Acasă Politic Bucuresti: Petru Filip: “Un vot dat în Parlamentul Romaniei ar putea garanta...

Bucuresti: Petru Filip: “Un vot dat în Parlamentul Romaniei ar putea garanta stabilitatea Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii”

DISTRIBUIȚI

104954 – 20102011 – Petru Filip, vicepresedintele Senatului, a participat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, la discuţiile care au avut loc miercuri, în cadrul Consiliului Consultativ organizat de Biroul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (Biroul SUERD). La eveniment au participat oameni de afaceri, reprezentanţi ai ministerelor implicate şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Au fost discutate aspecte legate de stadiul implementării SUERD, calendarul evenimentelor care urmează a fi organizate de MAE până la sfârşitul anului, proiectele prioritare ale României şi modalităţile de finanţare a acestora în cadrul SUERD, precum şi posibilitatea de a încheia acorduri public-private.

În intervenţia pe care Petru Filip, a avut-o în cadrul dezbaterii a subliniat că „ demersul de implementare a SUERD reprezintă o oportunitate regională pe care România sub nicio formă nu poate ezita să o valorifice. Strategia UE pentru Regiunea Dunării nu trebuie să fie afectată de mandatul nici unui guvern, iar acest obiectiv poate fi asigurat prin intermediul Parlamentului. Un vot dat în Parlamentul României ar putea garanta stabilitatea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. În acest fel vom şti că şi peste câţiva ani se vor purta discuţii pe aceeaşi bază”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.