Acasă Politic Bucuresti: Sectie noua de terapie intensiva la Spitalul de Boli Infectioase “Victor...

Bucuresti: Sectie noua de terapie intensiva la Spitalul de Boli Infectioase “Victor Babes”

105084 – 26102011 – Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a participat la deschiderea sectiei de terapie intensiva a Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Tropicale “Dr. Victor Babes”. “Spitalul Victor Babes are acum, pentru prima data de la infiintare, o sectie de terapie intensiva la cele mai inalte standarde internationale. Am investit si vom continua sa investim in domeniul medical asa acum am facut si cu alte spitale aflate in administrarea municipalitatii, astfel incat bucurestenii sa beneficieze de tratamente medicale la standarde europene. Cred ca am inteles cu totii ca daca stam si ne plangem ca nu sunt bani, nu se rezolva nimic, important e cum reusim sa gestionam banii pe care ii avem, pentru confortul si in interesul bucurestenilor”, a declarat primarul general.

La randul sau, managerul unitatii sanitare, prof. dr. Emanoil Ceausu, a explicat ca pana acum bolnavii cu boli infectioase grave erau trimisi in alte clinici pentru ca spitalul nu avea terapie intensiva. „Era foarte necesara aceasta sectie intrucat Spitalul «Victor Babes» este singura unitate in care se trateaza bolile tropicale. Aproape in fiecare an sunt internati aici bolnavi care vin din alte tari pentru suferinte care la noi au fost eradicate, precum holera, malaria sau febra galbena”, a mai spus profesorul Ceausu.

De asemenea, in aceasta secţie sunt internate cazurile de infecţii severe, septicemii, encefalopatii, gripe sau meningite, forme grave.

Clinica de terapie intensiva a fost creata in cadrul unui program comun al Primariei Municipiului Bucuresti cu Banca Mondiala.

Clinica de terapie intensiva are noua paturi, fiecare având ehipamentele specifice profilului de terapie intensiva, cu monitoare şi ventilatoare. Secţia are patru saloane cu câte doua paturi şi unul cu un singur pat. Totodata, clinica dispune de un laborator pentru analize, ecograf, bronhoscop, endoscop, aparat portabil de radiografie pulmonara, o camera de sterilizare, camera centrala de monitroizare a tuturor bolnavilor, camera pentru medici şi pentru asistente.

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Prof.Dr. Victor Babes” face parte din cele 21 de unitati sanitare preluate de Primaria Capitalei de la Ministerul Sanataţii in 2009. – www.promptmedia.ro