Acasă Politic Bucuresti: Sindicalistii nu vor alta lege a asistentei sociale

Bucuresti: Sindicalistii nu vor alta lege a asistentei sociale

DISTRIBUIȚI

105033 – 24102011 – Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa consideră că prin noua lege a asistenţei sociale, realizată pe „genunchi”, se urmăreşte numai reducerea numărului persoanelor care pot beneficia de ajutoare sociale de la bugetul de stat prin introducerea unor limitări absurde (de exemplu: ai o drujba înseamnă că ai loc de muncă asigurat, deci nu ai drept la asigurare socială), concomitent cu reducerea cuantumului valorii acestor prestaţii.

“CNS Cartel Alfa susţine ideea unei corecte aplicări a legislaţiei în domeniul asistenţei sociale, dar consideră că numai pentru aceasta nu este necesară o lege nouă, ci doar o corectă aplicare a legislaţiei deja în vigoare. O lege nouă înseamnă o reală dezbatere publică, o construcţie responsabilă a sistemului, care nu trebuie realizat în baza unui angajament absurd faţă de o instituţie financiară internaţională care nu are competenţe în domeniu. O lege nouă înseamnă un „contract social” între cetăţean şi stat. CNS Cartel Alfa consideră că o corectă aplicare a legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale este şi rămâne responsabilitatea aparatului administrativ şi nu a asiguraţilor. Abuzurile şi ilegalităţile care se constată în domeniul asigurărilor sociale sunt efectul ineficienţei organizarii aparatului administrativ, inclusiv efectul numărului redus de angajaţi, a lipsei unui control adecvat, cu proceduri clare, şi a nerespectării prevederilor pe care legile în vigoare le impun. CNS Cartel Alfa reaminteşte că Fondul Monetar Internaţional a cerut României nu o nouă lege a asigurărilor sociale, ci o corectă aplicare a legislaţiei în domeniu, criticile FMI fiind îndreptate către modul defectuos în care sistemul asigurărilor sociale este pus în practică şi nu către legile care le reglementează. În ceea ce priveşte fraudele în domeniul legislaţiei sociale, la care unii politicieni au făcut referire, CNS Cartel Alfa consideră ca acestea sunt consecinţa exclusivă a sistemului administrativ, care s-a dovedit o dată în plus incapabil să gestioneze fondurile bugetare, şi nu acelor care beneficiază de asistenţă socială”, se arată îmtr-un comunicat al CNS Cartel Alfa. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.