Acasă Politic Bucuresti: Vom avea un Cod al Guvernantei Corporatiste

Bucuresti: Vom avea un Cod al Guvernantei Corporatiste

DISTRIBUIȚI

104925 – 19102011 – Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS) în România, Steven van Groningen, şi cu directorul executiv al CIS, Doina Ciomag, pentru a discuta cooperarea dintre cele două organisme. Cu acest prilej, ministrul Justiţiei a primit un prim exemplar al Cărţii Albe a CIS, document redactat o dată la doi ani, care a fost dat publicitatii miercuri.

Un aspect esenţial al întâlnirii a fost reprezentat de recenta punere în dezbatere publică de către MJ a proiectului de Lege privind guvernanţa corporatistă a întreprinderilor publice. În acest context, reprezentanţii CIS au salutat demersul şi au opinat necesitatea dezvoltării dialogului pe această temă plecând de la acest proiect.

Cele două parţi au convenit să dezvolte cooperarea pentru realizarea şi lansarea, în 2012, a unui Cod al Guvernanţei Corporatiste.

Un alt subiect important pe agenda discuţiilor a fost reprezentat de dezbaterea asupra noii Strategii Naţionale Anticorupţie (SNA), care va avea implicit efecte pozitive asupra mediului de afaceri. În continuarea cooperării iniţiate deja pe acest subiect la nivelul Platformei MJ cu mediul de afaceri, CIS şi-a reiterat sprijinul în organizarea, în viitorul apropiat, a unei întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai mediului de afaceri care să îşi aducă aportul în definitivarea textului strategiei. De altfel, proiectul SNA şi în mod special obiectivele vizând mediul de afaceri şi problematica integrităţii în achiziţiile publice au la bază contribuţiile membrilor CIS.

Reprezentanţii CIS au salutat, de asemenea, intrarea în vigoare a Noului Cod Civil la 1 octombrie 2011 şi au felicitat MJ pentru reuşita acestui proiect institutional.

Ministrul Justiţiei a discutat cu cei doi reprezentanţi ai mediului de afaceri despre organizarea unei noi runde de seminarii pentru perfecţionarea magistraţilor în dreptul afacerilor şi tehnici bancare şi comerciale.

“Guvernanţa corporatistă asigură utilizarea corectă a resurselor şi respectul legii în societăţile comerciale. Ea trebuie dublată de o bună guvernanţă administrativă şi o bună guvernanţă politică. Indiferent de natura capitalului, de stat sau privat, capital mic sau instituţionalizat, societăţile trebuie conduse după principiile management-ului, ale guvernanţei corporatiste şi responsabilităţii sociale corporatiste. Am încurajat CIS să antreneze CSM într-un dialog instituţionalizat permanent, pentru a-i ajuta pe membrii acestuia să înţeleagă mai bine aşteptările mediului de afaceri de la Justiţie. Am solicitat CIS să sprijine Institutul Naţional al Magistraturii în pregătirea profesională a cursanţilor şi magistraţilor în general şi am primit, cum mă şi aşteptam, un răspuns favorabil şi constructiv din partea CIS. Împreună vom continua demersurile pentru consolidarea culturii corporatiste şi a respectării legii, pentru pregătirea profesională continuă a magistraţilor”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la finalul întrevederii. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.