Acasă Politic Bucureşti: Adrian Năstase simte că va fi condamnat

Bucureşti: Adrian Năstase simte că va fi condamnat

DISTRIBUIȚI

105117 – 27102011 – Fostul premier Adrian Năstase afirmă că actuala putere a plănuit să îl condamne în următoarele două luni, pentru a crea probleme de imagine PSD în anul electoral şi că Traian Băsescu face presiuni asupra justiției pentru ca dosarele sale să se încheie la termenul potrivit, scrie Inpolitics.  Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, Năstase confirmă direct zvonurile din ultimele săptămâni potrivit cărora va fi condamnat la închisoare în perioada imediat următoare, acțiune care are legătură, în opinia sa, cu apropierea alegerilor: Traian Băsescu face presiuni foarte mari ca dosarele mele să se încheie în luna decembrie sau ianuarie 2012, ca să fie tocmai bine pentru campania electorală (…) Am să vă întreb următorul lucru:

DNA a stabilit 974 de martori pentru afişele din 2004 – pentru că în 2009 alegerile s-au derulat corespunzător fără afişe – ca să arate că această afacere de mare corupţie a determinat criza mondială şi a adâncit criza din România. A vrut să arate că situaţia era foarte gravă. Acum cei 974 de martori, care ar fi trebuit audiaţi în 2 – 3 ani, îi încurcă pe cei care fac presiuni asupra instanţei ca procesul să se termine cât mai repede aşa încât au început acum să audieze martorii pe sărite. În plus, deşi multe dintre dosare au termen 20012, 2013, s-a hotărât ca eu, la acest dosar, în luna noiembrie să am şase termene. Şase! Şi, în mod evident, asta este din surse, pe surse, de la ziarişti am aflat că în decembrie urmează să se producă hotărârea, spune Năstase. Fostul premier mai spune că există o presiune extraordinară asupra judecătorilor. „Eu nu pun în discuţie faptul că în unul din complete este un fost consilier al lui Daniel Morar, care este acum judecător. Bănuiesc că a fost o coincidenţă”. – www.prmptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.