Acasă Politic Buzau: Al saselea dispecerat medical integrat ISU-Ambulanta a fost inaugurat la Buzau

Buzau: Al saselea dispecerat medical integrat ISU-Ambulanta a fost inaugurat la Buzau

DISTRIBUIȚI

104835 – 17102011 – La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău a avut loc inaugurarea celui de-al şaselea dispecerat medical integrat ISU – Serviciul de Ambulanţă.

Testarea funcţionării dispeceratului unic s-a realizat printr-un exerciţiu de simulare cu tema ,,Modul de punere în aplicare al planului roşu de intervenţie la nivelul judeţului în cazul producerii unui accident rutier cu victime multiple”, desfăşurat pe şoseaua de centură a municipiului Buzău, concluzionându-se că, încă din primele ore de funcţionare ale acestuia, timpii de reacţie şi de răspuns la solicitările specifice medicinii de urgenţă, s-au redus.

Prin crearea acestui dispecerat medical integrat se mai urmăreşte îmbunătăţirea conlucrării structurilor din cele două instituţii, în domeniul primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă, eliminarea suprapunerii forţelor şi evitarea disfuncţionalităţilor în cazul urgenţelor medicale, precum şi creşterea eficienţei utilizării resurselor umane, materiale şi financiare alocate de către instituţiile publice.

Până în prezent, au mai fost puse în funcţiune cinci dispecerate integrate, care deservesc judeţele Maramureş, Sibiu, Sălaj, Arad şi Vrancea, intenţionându-se înfiinţarea în acest an, în funcţie de fondurile atrase, a altor zece dispecerate integrate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.