Acasă Politic Premiera: Romani angajati ca recenzori pentru recensamantul din Ungaria

Premiera: Romani angajati ca recenzori pentru recensamantul din Ungaria

DISTRIBUIȚI

104640 – 07102011 – Pentru prima dată în istoria recensământului din Ungaria, autoguvernările minoritare au putut solicita primăriilor să angajeze şi recenzori de naţionalitatea lor, transmite Romanian Global News. În cadrul celui de-al 15-lea recensământ, Primăria oraşului Jula va angaja 116 recenzori, care să numere populaţia oraşului în perioada 1–31 octombrie. Datorită solicitării Autoguvernării Româneşti din Jula, printre recenzori se află şi patru români care vor încuraja localnicii să-şi declare la recensământ naţionalitatea română.

La şedinţa din 13 septembrie, membrii autoguvernării româneşti, condusă de dr. Ioan Ciotea au dezbătut printre altele demersurile posibile cu care vor atrage atenţia julanilor şi tuturor românilor din ţară la importanţa acestui recensământ care va influenţa viitorul şcolilor, bisericilor, organizaţiilor, autoguvernărilor, adică întregii comunităţi româneşti din Ungaria.

Alături de Jula, şi la Micherechi vor număra populaţia recenzori români, primăria angajând pentru această muncă exclusiv săteni de naţionalitate română.
Romanian Global News precizeaza ca formularul de recensamant din Ungaria nu are trecut in el ca obligatoriu trecerea nationalitatii, in acest fel incercand ca cati mai multi minoritari sa nu-si treaca nationalitatea si scazand cat mai mult numarul minoritatilor din Ungaria.
La formularul din Romania trecerea nationalitatii este obligatorie. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.