Acasă Politic Washington: Mircea Geoană va avea primele întrevederi în SUA cu vicepreşedintele Băncii...

Washington: Mircea Geoană va avea primele întrevederi în SUA cu vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală şi cu preşedintele Business RoundTable

DISTRIBUIȚI

105203 – 31102011 – Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, și-a început, astăzi, vizita de lucru pe care e efectuează în Statele Unite ale Americii în perioada 31 octombrie –  4 noiembrie. Vizita se va axa pe trei teme importante: includerea României în programul Visa Waiver, reconfirmarea sprijinului bipartizan pentru Parteneriatul Strategic dintre România și SUA și intensificarea cooperării economice dintre cele două state. Vizita cuprinde două destinații importante: Washington D.C și New York, unde Mircea Geoană va avea întrevederi cu înalți oficiali din conducerea instituțillor financire internaționale, din Administrația Statelor Unite, din Departamentul de Stat, precum și cu leadership-ul Senatului și cu cel al Camerei Reprezentanților. În contextul prezenţei delegației FMI, BM și CE în România, precum și în contextul volatil al zonei euro, Președintele Senatului va prezenta evoluțiile politice, economice

 și sociale din România reprezentanților instituțiilor internaționale cu sediul în Washington. Astfel, Mircea Geoană se va întâlni astăzi, 31 octombrie, cu Phillipe Le Houerou, Vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală.

În plus, Preşedintele Senatului României are programată astăzi şi o întrevedere cu John Engler, Preşedintele Business RoundTable, pentru a discuta despre modalităţile de a atrage marile companii și fonduri de investiții americane către proiecte în România. Business RoundTable este un forum select ce reunește liderii celor mai importante companii din Statele Unite, care, împreună, au o cifră de afaceri de aproximativ 6 trilioane de dolari și care sunt responsabile pentru circa 14 milioane de locuri de muncă.

În ceea ce priveşte dimensiunea de securitate, Mircea Geoană se va mai întâlni în cursul zilei de astăzi cu Tony Blinken, National Security Advisor pentru Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii. Vizita lui Mircea Geoană în SUA are drept scop confirmarea sprijinului bipartizan din România, Putere – Opoziţie, pentru Parteneriatul Strategic cu Statele Unite în contextul ratificării Parlamentul României a Acordului încheiat între România şi SUA privind amplasarea pe teritoriului României a unor elemente ale scutului anti-rachetă.

În ceea ce privește modificarea regimului vizelor, vizita lui Mircea Geoană marchează intensificarea demersurilor făcute pe lângă Congresul american pentru modificarea legislației privind libertatea de mișcare pe teritoriul SUA atât pentru cetățenii români. În acest sens, Preşedintele Senatului se va întâlni în cursul zilei de mâine cu importanţi lideri din cadrul Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor, pentru a discuta despre modificarea legislaţiei privind regimul vizelor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.